Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timișoara: factura la căldură rămâne neschimbată

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 octombrie 2012 ·

Factura la întreținere va rămâne la același nivel, față de anul trecut, Primăria Timișoara urmând să acopere, prin subvenții diferența dintre prețul de producție și cel de facturare al gigacaloriei, dar și să acorde ajutoare pentru cei cu venituri mici.

Purtătorul de cuvânt al Colterm, compania de termoficare din Timișoara, Laura Bondrilă, a că prețul gigacaloriei nu va fi schimbat în acest an. În consecință și valoarea facturilor la căldură va fi aceeași ca anul trecut. ”Prețul rămâne neschimbat pe gigacalorie. Astfel, prețul de producție pe gigacalorie este de 325 lei, iar cel de facturare este de 252 de lei. Diferența de 73 de lei pe gigacalorie o acoperă Primăria Timișoara, prin subvenții”, a declarat Laura Bondrilă.

Viceprimarul Sorin Grindeanu a anunțat căs e vor acorda subvenții și ajutoare. ”De anul trecut, Guvernul a eliminat subvenţia de la bugetul de stat pentru energia termică, iar noi am acoperit-o de la din bugetul local, aşa cum vom face şi pentru iarna care vine. Subvenţia este pe gigacalorie, 73 de lei şi beneficiază toţi timişorenii. Se dau şi ajutoare pentru cei venituri mici, deja se completează dosarele şi se depun la Primăria Timișoara.

Pentru sezonul rece 2012-2013 pot beneficia de ajutor de încălzire familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 786 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 1.082 lei pentru sistemul centralizat. Primesc ajutoare şi cei care se încălzesc cu gaze naturale, combustibili solizi şi petrolieri.

Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure, cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Timişoara, care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 615 lei”, a spus Grindeanu.

În privința stocurilor de combustibili, Timișoara are asigurate toate cele necesare pentr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 47 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 34 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 28 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 53 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 27 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 39 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°