CFR Marfă este o so­cietate de interes strategic. Nu numai pentru înţelegerile pe care le are încheiate cu Armata Română şi forţele NATO în caz de situaţii speciale, ci şi pentru perspectivele transportului feroviar de persoane şi mărfuri în condiţiile împuţinării treptate a rezervelor de combustibili fosili (când petrolul e scump şi mai puţin, mai bine transporţi pe căile ferate electrificate). În acest context, simplificarea de ultimă oră a condiţiilor de participare la licitaţia de vânzare integrală a pachetului de acţiuni deţinut de stat (100%) la CFR Marfă după includerea prealabilă a datoriilor în capitalul social, similar modelului Oltchim şi principiului de business "să vină oricine, dar s-o ia repede", este cel puţin ciudată. Guvernul şi-a asumat prin scrisoarea de intenţie semnată cu FMI în iunie finalizarea privatizării companiei până la finalul lunii octombrie. Proiectul de strategie privind privatizarea companiei a fost modificat intempestiv în 24 septembrie, în sensul relaxării condiţiilor de participare. Dacă anterior (pe 11 septembrie se lansa în dezbatere publică forma iniţială) era nevoie de o garanţie de participare de 20% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare (52 milioane lei), iar taxa de participare la licitaţie era de 5% (13 milioane lei) din aceasta, noua viziune impunea o garanţie cuprinsă între 3 şi 20% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni şi o taxă de participare de numai 20.000 euro. De parcă obiectivul final era privatizarea cu orice preţ, şi nu preţul la care să se facă aceasta şi consistenţa câştigătorului. Interesant de remarcat, după ce DD a devenit câştigător-surpriză la Oltchim, Guvernul a dat vina pe consultantul PwC pentru modul în care s-a alcătuit caietul de sarcini. Experienţa anterioară cu Oltchim n-a fost însă suficientă pentru a împiedica o relaxare similară a condiţiilor de participare