Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară Românească „Dan Spătaru" începe, mâine, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu".
Evenimentul este organizat de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Medgidia şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (A.N.C.C.S.R.), prin Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu", fiind un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Debutul festivalului va fi prefaţat, astăzi, de la ora 11.00, în Piaţeta Decebal, pe Aleea Personalităţilor, de evenimentul de inaugurare a bustului regretatului cântăreţ, ce va trona în centrul oraşului, în semn de preţuire, ca un veşnic omagiu adus lui Dan Spătaru. La eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai instituţiilor publice din localitate, Sida Spătaru, concurenţii, juriul şi invitaţii festivalului.
Carmen Trandafir, Pompilia Stoian şi Gabriel Cotabiţă şi Nico susţin recitaluri
Scena festivalului va reuni, în acest an, 20 de concurenţi, atât din ţară, cât şi din străinătate. Conform regulamentului, concurenţii vor interpreta obligatoriu câte o piesă din repertoriul lui Dan Spătaru şi o piesă la alegere. Concursul de interpretare va avea loc astăzi şi sâmbătă, începând cu ora 20.30, iar duminică, de la aceeaşi oră, este programată Gala Laureaţilor. Mâine, după încheierea primei seri de concurs, de la ora 22.30, vor susţine recitaluri Carmen Trandafir, Pasha Parfeni şi Vunk, sâmbătă vor cânta Pompilia Stoian şi Gabriel Cotabiţă, iar duminică, în închiderea festivalului, vor concerta Nico şi Andra.
Din componenţa juriului fac parte nume cunoscute, precum: redactorul Radio România, Titus Andrei, textiera Andreea Andrei, Sida Spătaru, compozitorul Andrei Kerestely, reprezentantul Direcţiei Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Cultur