Dan Diaconescu va fi cercetat de DNA pentru înşelăciune în cazul licitaţiei Oltchim. Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a sesizat Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu, patronul OTV, a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Ramona Bulcu, a precizat, miercuri, că plângerea OPSPI a fost depusă, fiind examinată pentru a se stabilit competenţa structurii de Parchet ce va face investigaţii, în raport de obiectul plângerii şi de valoarea prejudiciului, scrie Mediafax. ”Din analiza plângerii depuse de OPSPI împotriva lui Dan Diaconescu rezultă că faptele atrag competenţa DNA”, a comunicat, vineri, Ministerul Public.
Dan Diaconescu a fost declarat câştigător, în urmă cu aproape două săptămâni, al licitaţiei pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. Contractul de preluare a acţiunilor nu a fost semnat, întrucât Dan Diaconescu, nu a prezentat OPSPI dovezi că deţine suma pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.
Citiţi şi ...:
Dan Diaconescu va fi cercetat de DNA pentru înşelăciune în cazul licitaţiei Oltchim. Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a sesizat Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu, patronul OTV, a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Ramona Bulcu, a precizat, miercuri, că plângerea OPSPI a fost depusă, fiind examinată pentru a se s