Rezultatele extraordinare reuşite de Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk i-au determinat pe ucraineni să aibă un mare respect față de antrenorul român. Sponsorii „minerilor“ au realizat o serie de timbre cu cei mai importanţi fotbalişti ai echipei, dar din proiect nu a lipsit nici „Il Luce“.
Cum prima ediţie de timbre care îi înfățișau pe Shevchuk, Kucher, Pyatov, Raţ şi Lucescu s-a bucurat de un imens succes în rândul fanilor, sponsorii echipei au scos şi ediţia a doua. Aceasta a fost dedicată meciului cu Juventus din Liga Europa. Jucătorii a căror imagine a fost pusă pe timbrele din această serie sunt Alexei Polyansky, Jaroslav Rakytskyi, Tomas Hubschman şi Taras Stepanenko, iar antrenorul Mircea Lucescu a fost din nou figura centrală. Timbrele sunt scoase în ediţii limitate, iar suporterii care le achiziţionează le pot preschimba în combustibil la benzinăriile deţinute de sponsorul lui Şahtior. Fiecare timbru reprezintă contravaloarea a zece litri de combustibil. Cei care aleg să le preschimbe o vor putea face începând cu 24 octombrie.
Rezultatele extraordinare reuşite de Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk i-au determinat pe ucraineni să aibă un mare respect față de antrenorul român. Sponsorii „minerilor“ au realizat o serie de timbre cu cei mai importanţi fotbalişti ai echipei, dar din proiect nu a lipsit nici „Il Luce“.
Cum prima ediţie de timbre care îi înfățișau pe Shevchuk, Kucher, Pyatov, Raţ şi Lucescu s-a bucurat de un imens succes în rândul fanilor, sponsorii echipei au scos şi ediţia a doua. Aceasta a fost dedicată meciului cu Juventus din Liga Europa. Jucătorii a căror imagine a fost pusă pe timbrele din această serie sunt Alexei Polyansky, Jaroslav Rakytskyi, Tomas Hubschman şi Taras Stepanenko, iar antrenorul Mircea Lucescu a fost din nou figura centrală. Timbrele sunt scoase în ediţii limitate, iar suporterii care le achiziţionează le