Directorul pedelist al Direcţiei Finanţelor Publice, Ion Ghionea, nu mai conduce Fiscul vrâncean. El a fost transferat la Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Deocamdată, nu este cunoscut numele celui care va conduce Direcţia Finanţelor Publice Vrancea.
Ghionea s-a făcut „remarcat“ prin averea pe care a acumulat-o şi prin carnetul de partid portocaliu.
Fostul director al Direcţiei de Finanţe are cea mai mare avere dintre şefii fiscului vrâncean. Doar depozitele bancare şi investiţiile în titluri de stat se ridică la aproape 4,5 miliarde lei vechi.
Directorul de la Finanţe are active financiare în moneda naţională de peste 298 mii lei, adică aproape trei miliarde lei vechi. Cea mai mare parte a banilor sunt plasaţi în titluri de stat, considerate cea mai sigură investiţie, adică peste 268 mii lei. Altfel spus, directorul Direcţiei de Finanţe, Ion Ghionea, a împrumutat statul român cu peste 268 mii lei. Titlurile de stat au fost achiziţionate în perioada 1991-2011. Şeful fiscului mai are un depozit bancar de peste 33 mii euro, adică peste 146 mii lei, la cursul zilei.
Venitul din salariu al şefului fiscului a fost, în 2011, de 68.468 lei (peste 680 milioane lei vechi). Este un venit foarte mare, ţinând cont că salariul a fost de trei ori mai mare decât al soţiei, Viorica Ghionea, director adjunct la Direcţia Agricolă. De asemenea, Ion Ghionea a menţionat în declaraţia de avere şi un venit de 1.645 lei, reprezentând subvenţia pentru terenul agricol. Nu în ultimul rând, Directorul de la Finanţe mai are de încasat peste 80 mii lei de la statul român, reprezentând diferenţele de salariu stabilite printr-o decizie a Curţii de Apel de la Galaţi.
Şeful fiscului are peste trei hectare de teren şi o casă în comuna Tătăranu precum şi