Alegerile parlamentare din 9 decembrie vor costa la fel ca în 2008, adică aproape 200 de milioane de lei. Declaraţia a fost făcută de ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa.
Aflat la Timişoara, el a precizat că la nivelul întregii ţări vor fi aproximativ 38.000 de secţii de votare. Ministrul a mai spus că organizarea alegerilor generale este în grafic, urmând ca primarii şi prefecţii să delimiteze secţiile de vot, transmite RRA
“Suntem în grafic cu organizarea alegerilor din iarnă, urmează ca în perioada următoare prefecţii şi primarii să delimiteze secţiile de vot. S-a achiziţionat hârtia, ştampilele se realizează la Bucureşti, dar buletinele de vot vor fi tipărite local”, a declarat Duşa.