- Social - nr. 194 / 5 Octombrie, 2012 Am inceput sa iubesc limba franceza pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut, gratie minunatei si distinsei doamne Maria Eliescu, profesoara de franceza. Avea o voce speciala, cu o blandete si o unduire facute parca sa depene povesti, sa povesteasca romane, epopei. Glasul suav, invaluitor, ne captiva atentia copiilor care eram... Asa am ajuns sa indragesc revistele frantuzesti pentru copii, Pif le Chien, Vaillant etc. Mai tarziu, "cand am crescut flacaiandru” mi-am extins aria de interes pentru... presa franceza. Am trecut la L’Humanite (creata in 1904 de socialistul Jean Jaures, publicatia devine din 1920, organul de presa al Partidului Comunist Francez), Le Figaro, Paris Match, Le Monde etc. Citeam de toate, citeam despre multe lucruri, intamplari, si mai bune, si mai rele. Constientizam ca dracu’ (capitalismul) nu-i asa de negru pe cat il vopseau ideologii partidului nostru unic, dar, sincer, ma ingrozeam de tristele "fatete” (schimonosite de intoleranta, saracie, somaj, greve, violente de strada, infractionalitate, crime) ale capitalismului, realitati care nu erau fardate, trucate, ascunse de presa occidentala. In aceeasi revista gaseai stiri si poze cu generalul de Gaulle sau cu Romy Schneider si Alain Delon pe plaja de la Monte Carlo, sau printul Rainier de Monaco si Grace Kelly la bordul unui yaht luxos, dar si imagini sordide cu bidonvill-urile, "metropolele” din carton ale pauperitatii materiale si morale care se dezvoltau la marginea metropolei-lumina, Paris! Iata ca si pe la ei sunt contraste, lumini si umbre, si mai bune, si mai rele! La acea vreme, cand granitele terestre si ideologice ale Romaniei erau bine pazite, luminile si umbrele societatii capitaliste erau pentru noi, romanii, accesibile doar ...virtual, in articole si poze de prin revistele Occidentului decadent! Ne lipseau si bunele, si relele capital