Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an de la moartea lui Steve Jobs. Cine a fost omul care a trecut din garajul casei părinteşti la idol al tehnologiei

Publicat in Romania Libera, vineri 5 octombrie 2012 ·

Tânărul Steve Jobs a renunţat la facultate, la mijlocul anilor '70, pentru a asambla computere în garajul casei părinteşti împreună cu prietenul său, Steve Wozniak. Cei doi au fondat Apple în 1976 pentru a-şi vinde creaţiile, compania devenind în 35 de ani cea mai mare din lume, potrivit Mediafax.

Apple a devenit cea mai mare companie din industria tehnologiei, depăşind Microsoft, iar în vara acestui an a preluat de la Exxon Mobil titlul de cea mai mare companie din lume după capitalizarea bursieră.

Steve Jobs s-a născut pe 24 februarie 1955, la San Francisco, avându-i ca părinţi pe studenţii Joanne Carole Schieble şi Abdulfattah "John" Jandali, imigrant sirian, potrivit unei biografii a cofondatorului Apple, realizate de Bloomberg. Jobs declara în 1997 într-un articol din revista New York Times Magazine că nu doreşte să vorbească despre părinţii săi biologici, din motive de intimitate. Steve a fost adoptat de Clara şi Paul Jobs, care l-au numit Steven Paul Jobs şi l-au crescut în suburbiile californiene Mountain View şi Los Altos.

Jobs a terminat liceul Homestead din Cupertino în 1972, alături de Wozniak, viitorul său partener de afaceri. S-a înscris apoi la Reed College în Portland, Oregon, dar a renunţat după numai un semestru.

"În momentul în care am renunţat am reuşit să încetez să mai particip la cursurile obligatorii care nu mă interesau şi să încep să ma implic în lucruri care păreau interesante", a arătat el într-un discurs susţinut în iunie 2005 la Universitatea Stanford.

În 1974, Jobs a revenit în California şi a lucrat ca designer la dezvoltatorul de jocuri video Atari. În căutarea cunoaşterii spirituale, a făcut o călătorie în India.

În 1975, Jobs şi Wozniak frecventează Homebrew Computer Club, o adunare informală de ingineri şi pasionaţi care făceau schimburi de idei şi piese. Cei doi prezintă la întâlnirile acestui gr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 36 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 30 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 26 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

Hamasul anunţă că este pregătit să elibereze un ostatic israeliano-american şi să predea rămăşiţele altor patru ostatici israeliano-americani în vederea unei continuări a acordului cu Israelul de încetare a focului în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Hamasul se declară vineri pregătit să-l elibereze pe ostaticul israeliano-american Edan Alexander, în vârstă de 21 de ani, considerat ultimul ostatic american în viaţă ţinut de către gruparea islamistă palestiniană în Fâşia Gaza, şi să predea rămăşi

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°