Într-un High-life (Caragiale a scris două) publicat pe 24 decembrie 1899 în „Universul” se face, cum am spune azi, a job description. Subtitlul textului e Carnet monden, iar în conturul lui Edgar Bostandaki, zis Turturel, poate fi recunoscut Claymoor sau oricare alt demn reprezentant al breslei cronicarilor „de salon”.
„Profesia de cronicar high-life nu este uşoară, fiindcă trebuie să scrii despre dame, şi damele sunt dificile, pretenţioase, capriţioase. Spui de una o vorbă bună, superi pe alta; spui rău de alta, atunci nu mai poţi pretinde că eşti un om galant; insişti cu deosebire asupra uneia, dai loc la bănuieli; neglijezi pe vreuna, îi inspiri o ură primejdioasă”.
În acest cadru şi în societatea „foarte aleasă” din Tîrgul Mare, Edgar Bostandaki, suplinitor la „catedrele de muzică desen, gimnastică, scrimă şi religie de la gimnaziul clasic”, străluceşte. Privirea acestui „perfect gentilom” scanează tot ceea ce trebuie scanat şi selectează ce e de selectat în ordinea mondenă a lucrurilor.
Ritmul său epico-liric este debordant şi pana i se arată mîngîietoare la fiecare articulare imagistică. Turturel este inspirat, ca de fiecare dată, după „un mare bal filantropic” la care s-a petrecut pînă la orele şapte, în dimineaţa următoare. Naratorul e selectiv şi extrage „la întîmplare cîteva rînduri”. Extrăgînd din extragerea anterioară, să vedem cîteva, caracterizante: „Doamna Athenaïs Grégorashko, regina adorabilă a valsului adorat!...”; „…Dopurile pocnesc, pare c-am fi la un atac de tiraliori, care nu sparie deloc pe bravii convivi… Şampania curge-n valuri. Doamna Athenaïs Grégorashko dă semnalul şi aci; ridicând în sus cupa plină de delicii, ca divina Hebe, atinge de buzele răci buzele sale calde, cu acea delicateţă poetică cu care fluturelul atinge caliciul unui miosotis… …Dar muzica ne cheamă. Trăiască valsul! Doamn
