Turcia a reacţionat în forţă bombardând miercuri şi joi ţinte siriene după ce tiruri de mortier dinspre Siria au ucis cinci civili turci într-o localitate de la frontieră. Ankara asigură însă că nu vrea război, iar analiştii consideră că cele două state vor căuta să prevină un conflict de amploare. Egiptul a profitat de ocazie pentru a pune presiuni pe Siria, avertizând acest stat să nu treacă graniţele vecinilor.
Răspunsul armat al Turciei reprezintă prima astfel de acţiune după 18 luni de tensiuni, scrie BBC. În urma bombardamentelor turce au murit mai mulţi militari sirieni, potrivit presei străine.
Vicepremierul turc Besir Atalay a declarat că "partea siriană a recunoscut ceea ce a făcut şi şi-a cerut scuze".
Anterior, Turcia a cerut reuniunea Consiliului de Securitate al ONU pentru a lua "măsurile necesare" şi a opri "agresiunea" siriană.
Reprezentanţii ONU şi ai Siriei au discutat miercuri, iar Damascul a promis că nimic de genul acelui atac nu se va mai întâmpla. Siria este sprijinită de Rusia. Turcia este membră a NATO. Pe hârtie, forţa militară turcă este mult superioară celei siriene.

Anterior