A trecut practic neobservată pe meleagurile presei româneşti victoria Opoziţiei din Georgia la alegerile parlamentare din 30 septembrie 2012. Vina pentru această nepăsare trebuie căutată nu doar în atracţia moldo-valahă pentru subiectele aţîţătoare, dar şi în autismul românesc postdecembrist. Sursa: EVZ
Neputincioşi în a înţelege că trăiesc pe o planetă de care depind tot mai mult, românii nu dau doi bani pe ştirile şi reportajele despre întîmplări care au loc fie și la un metru dincolo de graniţele ţării.
Ceea ce s-a petrecut şi se petrece în Georgia merita şi merită mai multă atenţie din cel puţin două motive:
1. Preşedintele georgian Mihail Saakashvili va trebui să se confrunte pînă la expirarea mandatului, în octombrie 2013, cu o coabitare la fel de imposibilă ca şi cea a lui Traian Băsescu.
2. Coaliţia de zece partide şi mişcări politice Visul Georgian, condusă de miliardarul Bizdina Ivanishvili, nu-şi ascunde simpatiile faţă de Moscova într-o ţară căreia preşedintele i-a dat o orientare pro-occidentală.
Aceste două motive ţin de ceea ce am putea numi apropierea dintre situaţia din Georgia şi situaţia de la noi.
Există însă şi un al treilea motiv, ţinînd tot de o asemănare între cele două ţări, şi care, iscodit cu atenţie, ar fixa realităţile politice din România într-un context geopolitic mai larg.
E vorba de faptul că victoria Opoziţiei la scrutinul din Georgia consemnează sfîrşitul Revoluţiilor portocalii și începutul Restauraţiei în Estul continentului european.
O altă țară în care s-a consemnat decesul Revoluției portocalii e Ucraina, prin victoria lui Viktor Ianukovici la prezidențialele din ianuarie 2010. Cum Viktor Iușcenko biruise în alegerile din decembrie 2004, se poate spune că Regimul portocaliu a durat cinci ani și o lună.
În Georgia, Mihail Saakashvili a venit la putere în ianuarie 2004. Deși mandatul