ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a sfinţit ieri, împreună cu un sobor de preoţi, două cruci aurite care vor fi montate pe cupolele de la intrarea în Catedrala „Naşterea Domnului” de pe Mărăşeşti, cupole situate deasupra spaţiilor unde vor fi magazinele cu obiecte bisericeşti.
Crucile sfinţite ieri se adaugă celorlalte cinci cruci care deja strălucesc pe turlele laterale, pe turla de deasupra altarului şi pe turla de la intrarea în biserică.
În prezenţa unui grup restrâns de credincioşi, ÎPS Pimen a oficiat, împreună că fraţii Argatu (preotul paroh Petru Argatu, pr. Gavril Argatu, pr. Ştefan Argatu, slujitori ai Catedralei cu hramul „Naşterea Domnului” Suceava), pr. Cătălin Axinte, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei, şi pr. Nicolae Horga, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Suceveişi Rădăuţilor,o scurtă slujbă de sfinţire şi a stropit cu agheasmă crucile aurite, dar şi pe credincioşi.
La slujba de sfinţire au fost prezente şi oficialităţilor locale, printre care primarul Sucevei, Ion Lungu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Băişanu, medicul Tiberius Brădăţan, consilier local PSD.
Şapte cruci din inox aurit strălucesc pe Catedrala „Naşterea Domnului”
Cele două cruci sunt confecţionate din inox aurit, la o firmă din Arad, al cărei meşter, Gheorghe Lazăr, a fost ieri prezent la eveniment. Preotul paroh Petru Argatu i-a mulţumit meşterului, artistul Lazăr, cel care a făcut crucile, numindu-l „înzestrat de Dumnezeu”. Preotul a adăugat că „materialul pentru cele două cruci a fost pus de Gheorghe Lazăr, noi am contribuit doar cu materialul cu care s-au aurit crucile, care este foarte scump”.
Pe turlele Catedralei „Naşterea Domnului” din municipiul Suceava vor străluci şapte cruci, după montarea celor două de ieri. Preotul paroh Petru Argatu a explicat că la confecţionarea crucilor s-au fo