Sala de sport “Horea Demian” din Cluj Napoca va găzdui, sâmbătă şi duminică, întrecerile finale ale Campionatului Naţional de judo seniori. Vor fi prezenţi sportivi de la cele mai bune cluburi din România, printre care şi trei judoka de la CS UNIO Satu Mare. Alături de antrenorul Terely Mihaly vor participa la aceste întreceri finale Samel Lorand, care va concura la 100 kg, Mihaela Faur la 70 kg şi Cristian Şereş la 66 kg. Din păcate, din cauza unei accidentări (fisură la claviculă), Pandi Karola nu poate lua parte la aceste întreceri. Ceilalţi sportivi sătmăreni sunt în formă foarte bună şi, în cazul în care se vor concentra aşa cum trebuie, au şanse să se bată pentru medalii, Samel fiind creditat ca unul dintre favoriţi pentru intrarea în finală.
Tot la finalul acestei săptămâni este programat în Serbia, la Belgrad, un turneu internaţional de judo pentru cadeţi şi juniori. Din partea CS UNIO Satu Mare vor face deplasarea Florin Faur, care va concura la +66 kg, Kovacs Dora la 63 kg şi Troba Albert la 55 kg. Deplasarea este sponsorizată de Pelcz Attila, fostul mare campion de la CS UNIO, care continuă să participe cu succes şi în întrecerile de veterani. La sfârşitul lunii este programată Cupa Europei la judo seniori, competiţie la care va lua parte şi Samel Lorand.
Florin Pop
Citiţi şi ...:
Sala de sport “Horea Demian” din Cluj Napoca va găzdui, sâmbătă şi duminică, întrecerile finale ale Campionatului Naţional de judo seniori. Vor fi prezenţi sportivi de la cele mai bune cluburi din România, printre care şi trei judoka de la CS UNIO Satu Mare. Alături de antrenorul Terely Mihaly vor participa la aceste întreceri finale Samel Lorand, care va concura la 100 kg, Mihaela Faur la 70 kg şi Cristian Şereş la 66 kg. Din păcate, din cauza unei accidentări (fisură la claviculă), Pandi Karola nu poate lua parte la aceste întreceri. Cei