În condiţiile economiei închise de dinainte de 1990 şi existenţei pe piaţă a unuia sau cel mult doi producători într-un domeniu, respectiv ale concurenţei foarte reduse din sector, fabricile româneşti aveau ca scop să susţină locurile de muncă ale oamenilor dintr-o zonă fără să ţină cont de costuri şi eficienţă pentru că nu erau concurate de multinaţionalele străine. Totodată, aceşti giganţi industriali aveau în mare parte o tehnologie învechită şi multe au căzut în mâinile unor nespecialişti aleşi chiar de angajaţi după 1990, care nu au ştiut să managerieze aceste fabrici şi în cea mai mare parte le-au condus către insolvenţă. Nici companiile care au fost preluate de investitori strategici nu au reuşit să păstreze măcar numărul de salariaţi, în condiţiile în care în fabricile româneşti de dinainte de ’90 exista o supradimensionare a personalului pentru că acestea nu erau obişnuite să facă economii la costurile de producţie. Închiderea sau restrângerea treptată a activităţii marilor coloşi industriali care funcţionau înainte de '89, însoţită de pierderea a zeci sau sute de mii de locuri de muncă, a fost unul dintre factorii majori care au accentuat sau chiar generat fenomenul de depopulare a României, arată o analiză a ZF la nivelul economiei.

Oraşele cele mai afectate au fost cele din regiunea Moldovei, zona de nord-est a României, însă şi celelalte regiuni au suferit puternic de pe urma valului de concedieri care a precedat prăbuşirea industriei de după 1990. Efectele s-au resimţit puternic şi în ultimul deceniu, multe dintre oraşele din regiunea istorică a Munteniei şi Dobrogei înre­gistrând între 2002 şi 2011 scăderi ale numărului de locuitori de peste 20%.

Turnu-Măgurele, din judeţul Teleor­man, este cel mai afectat oraş de depopulare din zona Munteniei, în ultimul deceniu numărul de locuitori coborând cu 26,2%, adică mai mult de un s