Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Platini avertizează cluburile din Liga I

Publicat in Brasovul Tau, vineri 5 octombrie 2012 ·

Preşedintele UEFA, Michel Platini, i-a trimis o scrisoare preşedintelui FRF, Mircea Sandu, în care avertizează cluburile din România că riscă sancţiuni severe în cazul în care manifestările rasiste se vor repeta la meciurile de fotbal, informează, site-ul oficial al federaţiei. „Am fost informaţi cu privire la serioase incidente de sorginte rasistă, care au avut loc în timpul jocului (n.r. - Steaua - Rapid), multe dintre ele prin intermediul bannerelor şi scandărilor care se refereau în cel mai inuman mod la comunităţile rome. […] Reiese că, în ultimii ani, multe meciuri dintre cele două echipe au fost marcate de incidente rasiste, numai că interacţiunea pe care am observat-o se află dincolo de orice rivalitate rezonabilă din sportul nostru. Pericolele unor asemenea acte sunt multiple. Ţara dumneavoastră va dori să evite deteriorarea reputaţiei sale, care ar putea reieşi din imaginea României ca nefăcând parte din comunitatea fotbalului european şi din faptul că UEFA ar fi forţată să ia cele mai severe măsuri împotriva cluburilor româneşti dacă acestea vor etala asemenea practici în competiţiile noastre", se menţioneză în scrisoarea semnată de Michel Platini. Federaţia Română de Fotbal susţine că din adresa preşedintelui UEFA reies în mod evident preocuparea şi îngrijorarea forului continental faţă de actele rasiste petrecute la unele meciuri din cadrul Ligii I, precum şi monitorizarea României şi pericolele la care este expus fotbalul românesc atât din punctul de vedere al echipelor naţionale, cât şi din cel al echipelor de club, în cazul în care asemenea acte vor continua.

Sursa: Mediafax

Preşedintele UEFA, Michel Platini, i-a trimis o scrisoare preşedintelui FRF, Mircea Sandu, în care avertizează cluburile din România că riscă sancţiuni severe în cazul în care manifestările rasiste se vor repeta la meciurile de fotbal, informează, site-ul

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 26 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 52 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°