Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu

Jurnalul lui Adrian Păunescu - necesitate, şansă, condamnare (94)

Constantin Noica: "Nu-mi vine să cred că din Eliade nu mai e nimic. Au dispărut şi vocea, şi osciorul, totul. S-a incinerat şi a dispărut toată fiinţa lui Eliade. Aş vrea să plec vreo două săptămâni în R.D.G., să văd ce a mai apărut din Goethe. Dar, din iunie, voi fi din nou aici şi vă aştept, dacă puteţi urca. Cât adevăr istoric e în zona asta - Răşinari, Poplaca, Rod, Jina!”

A.P.: "Aş vrea să realizăm împreună un dialog pe bandă, dacă sunteţi de acord.”

C.N.: "Eliade nu era un Axis Mundi. Bunătatea lui nu era de ordinul carităţii. Vedea ceva frumos în orice, şi în rochia unei prietene. Nu vă ascund că sfârşitul lui uşurează şi sfârşitul nostru, al celor care încă mai trăim. M-am gândit să cer să mă îngroape pe un tăpşan, pe aici, să fie cer senin.”

A.P.: "Eliade avea geniu verbal.”

C.N.: "Cioran zicea că, după o noapte petrecută cu el, ori e Dumnezeu, ori e Don Quijote. Dar Ţuţea spunea că nu-i place povestea cu Don Quijote.”

A.P.: "Nu vroia alternativa cu Don Quijote. Dumnezeu era ce ar fi vrut.”

C.N.: "Toată istoria e, de fapt, un don-quijotism. Toate Atlantidele se scufundă, totul se termină, dar noi ne facem că nu ştim şi nu înţelegem. Astăzi, aproape că începi să te ruşinezi de ideea infarcturilor unor oameni de 50 de ani. Dar moartea lui Eliade te împacă, totuşi, cu ideea morţii. Dacă până şi viaţa se poate stinge, înseamnă că şi ea a intrat în extensiune. Eu am refuzat, luni de zile, să scriu despre Eliade. Cum să-i ceri cuiva să scrie obiectiv despre un frate? Vorbea deosebit de rar, ca să acopere cele 20 de minute, câte erau la înregistrări. Şi cu Nae Ionescu era ceva ciudat. Chiar dacă ar cere cineva să i se publice opera, nu ar avea ce. Poate doar «Istoria logi