Acum câţiva ani, într-un turneu, cineva mi-a arătat pe o costişă la Vatra Dornei cât de sălbatic au tăiat pădurea. Rămăsese o chelie plină de cioturi în locul pomilor frumoşi şi înalţi. Aşa e peisajul vieţii mele acum. Toţi cei pe care i-am respectat, i-am iubit, de care aveam nevoie, pentru care voiam să strălucesc pe scenă, pentru că ei erau ai mei, nu mai sunt şi eu mă simt ca o insulă pustie.
A murit Vulpescu. A mai căzut o stea. Era poet, dramaturg, eseist, traducător.
A făcut regie de teatru. Recita nespus de frumos poezie. Avea un repertoriu uriaş. Avea o memorie uluitoare! Era omul iubitor de carte şi de imaginea ei. În vremea când nu existau nici un fel de condiţii pentru estetica unei publicaţii, în sărăcia noastră cumplită, el scotea "ediţii de lux". Aduceţi-vă numai aminte de "Pajere" de Mateiu I. Caragiale. de la Cartea Românească. Era îngrijită de Romulus Vulpescu, şi era anul negru 1983, şi ce minune era!
Echivalenţele franceze erau ale lui Vulpescu. Dar traducerile lui cu subtilitate de limbă din franceză în română şi din română în franceză? Fantezia lui în a găsi cuvântul potrivit?
Şi ce ştia! Nespus de multe lucruri! Cum povesteste Stelică Nistor, care a dat examen la teatru cu splendida lui poezie "Carmen Meretricis": "Era o poamă de paişpe bani,/Cu hoit alintat şi cu ochii tirani/Că se cordea cu fanţi caramani/ În Crucea de Piatră.//Puţea a tutun, a doftorii şi a spirt./Artiştii fraieri o-ncorona cu mirt/Cînd îi făcea trataţii la birt/În Crucea de Piatră.//Şi se purta numa-n liliachiu:/De oful peştelui ăl mai spanchiu/Cu care-n bombe pilea la rachiu/ În Crucea de Piatră.// Stătea-n camizol, pe-nserate, la geam:/"Să mă vază toţi craii hoit ce am,/Cum n-a văzutără ei neam de neam/ În Crucea de Piatră...".//Venea droaie: grubări, codoşi, venetici,/Mucoşi de gimnaz cu coşuri, că nici/Să mai fi fost dame-aşa de
