Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi copiii autişti merită o şansă

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

Lăsaţi fără sprijin profesionist, copiii autişti devin adulţi dependenţi social. Asociaţiile părinţilor cu copii autişti cer statului să-i sprijine pentru decontarea terapiilor de recuperare

Dacă micuţul dumneavoastră nu vă priveşte în ochi, nu vrea să fie atins, este mereu ocupat cu ceva, se izolează foarte mult sau apar regrese în dezvoltarea limbajului, dacă nu face cereri sau nu arată cu degetul ar trebui să mergeţi cu el la un specialist. Ar putea avea autism. Este sfatul pe care vi-l dă Oliviana Giurea, psihoterapeut Asociaţia de Terapie Comportamentală Aplicată Bucureşti, care, recent, s-a aflat la Braşov pentru a superviza evaluările mai multor copii, aduşi la Asociaţia „Copiii de Cristal”.

„Fără terapie, aceşti copii sunt asistaţi permanent, nu au şanse de recuperare. Cu terapie au şanse mărite, unii sunt chiar sută la sută integraţi, iar la cei mai grav afectaţi, cel puţin se diminuează mult afecţiunile. Terapia este individuală şi personalizată. Se urmăresc toate ariile de dezvoltare, de limbaj, dezvoltarea părţii cognitive, socializare, practic ne dorim ca aceşti copii să fie recuperaţi, să ajungă să fie precum copiii tipici”, spune Oliviana Giurea.

Braşovul, unul din puţinele oraşe în care se face terapie ABA

Asociatia Copiii de Cristal din Braşov a fost înfiinţată în anul 2006 tocmai pentru a identifica şi consilia cazurile de autism, iar acum îngrijeste peste 170 de astfel de copii. Însă doar aproximativ 70 dintre ei urmează terapie la Asociaţia care are sediul în str. Aurel Vlaicu. „Se face prin rotaţie, pentru că nu se poate lucra cu toţi. Mai sunt părinţi care merg în privat”, spune Gabriela Plopeanu (foto), preşedinta Asociaţiei Copiii de Cristal.

Alţi 30 de copii urmează să intre în evidenţele Asociaţiei. Cei mai mulţi sunt din judeţul nostru, însă sunt şi adulţi şi copii din alte oraşe, prec

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 48 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 50 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 58 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 25 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 54 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 25 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°