Schimbarile climaterice din ultimii ani si vremea extrem de calduroasa din perioada verii ar putea fi una din cauzele disparitiei fructelor autohtone. Astfel, in viitorul apropiat, iesenii ar putea sa cumpere de pe tarabele din piete fructe exotice cultivate chiar in comunele judetului. Cel putin, aceasta este ipoteza indrazneata lansata de unii specialisti in domeniu. Din cauza temperaturilor tot mai ridicate, oamenii au inceput sa-si reorienteze planurile catre culturi mai exotice. Astfel, efectele incalzirii globale le pot aduce beneficii substantiale taranilor ieseni. Daca pana mai ieri cultivau porumb, grau, mere, prune sau pepeni, in viitorul apropiat, satenii din judet au toate sansele sa umple ogoarele cu plantatii de banane, migdale, smochine, curmale, kiwi si pau-pau. Acestea sunt fructele exotice care deja au fost cultivate in tara noastra, in zonele Dobrogea, Muntenia, Oltenia si Banat, datorita climei temperat continentale excesive, ce isi face simtita prezenta tot mai des. Nu vor lipsi in viitorul apropiat nici plantatiile de portocali si lamai de pe terenurile fermierilor ieseni. Numarul tot mai mare de zile caniculare in timpul verii ar determina aceste specii sa se adapteze conditiilor climaterice din zona si sa se dezvolte din ce in ce mai mult. "Anul asta nu o sa mancam, dar daca vremea continua sa fie asa, am putea sa le avem pe mese in viitorul apropiat", a declarat Relu Cojocariu, directorul Inspectoratului de Stat pentru Calitatea Semintelor Iasi. Astfel, posibilitatea ca aceste fructe exotice sa fie servite direct din gradina este din ce mai mare, si una din solutii pentru a verifica daca acestea s-ar putea adapta conditiilor climaterice pot fi si solariile sau serele. Smochinul, cunoscut pentru diverse beneficii ale sanatatii, se cultiva deja in tara si s-a adaptat la conditiile din sudul Romaniei.
Schimbarile climaterice