Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul director al Poştei Române va candida pentru Camera Deputaţilor, din partea PDL

Publicat in Antena 3, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

Fostul director al Poştei Române Dumitru Daniel Neagoe, în prezent consilier ales pe lista PDL în Consiliul Judeţean Prahova, va candida într-un colegiu uninominal pentru Camera Deputaţilor în judeţul Prahova, principalul său contracandidat fiind deputatul PNL Graţiela Gavrilescu.

Dumitru Daniel Neagoe, fost director al Poştei Române în perioada guvernelor PDL şi în prezent consilier judeţean ales la alegerile locale din iunie pe lista PDL Prahova, va candida la scrutinul parlamentar din 9 decembrie pentru un mandat de deputat.

Neagoe a declarat, pentru Mediafax, că va candida în colegiul uninominal pentru Camera Deputaţilor numărul 3 Prahova, colegiu care în prezent este reprezentat în Parlament de deputatul PNL Graţiela Gavrilescu. De altfel, Gavrilescu va fi principalul contracandidat al lui Dumitru Neagoe la aceste alegeri.

Dumitru Neagoe a precizat că va candida sub sigla ARD şi că în interiorul PDL Prahova candidatura sa a fost confirmată, dosarul urmând să fie analizat în vederea validării şi în interiorul ARD.

Întrebat dacă se aşteaptă la atacuri politice legate de activitatea sa ca director al Poştei Române, în condiţiile în care mandatul său a fost unul foarte controversat, iar presa a scris despre pierderi şi concedieri în masă la Poşta Română, Dumitru Daniel Neagoe a răspuns: "Depinde de doamna Graţiela Gavrilescu dacă va dori să facă în acest fel campanie şi dacă va lua în considerare faptul că a fost vorba doar de articole de presă, care nu au la bază o analiză asupra activităţii mele la Poşta Română".

În legătură cu activitatea sa la conducerea Poştei Române, Dumitru Daniel Neagoe a afirmat că oricând poate face dovada că situaţia nu este cea prezentată în presă.

"Oricând pot demonstra că am preluat conducerea Poştei Române într-o situaţie dezastruoasă şi am adus-o la o situaţie de

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina 0-0. Tricolorii au început aventura la EURO 2024 în faţa a zeci de mii de suporteri

Mediafax acum 29 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 3 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 4 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 2 ore
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 6 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

15°/28°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°