Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revine a reuşit scorul etapei

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

În cursul acestei săptămâni, la Baza Sportivă „Gârla Morii” din lunca Sucevei s-au disputat meciurile etapei a III-a a Campionatului judeţean de minifotbal pentru old boys „Ambro”. Aşa cum îi stă bine unei competiţii care se respectă, jocurile s-au susţinut şi de această dată într-un climat voie bună şi fair play. Cel mai dezechilibrat meci al rundei a fost confruntarea dintre marea favorită la câştigarea competiţiei, Revine şi Pasion Orange. La finalul unui joc care a curs într-un singur sens, Revine s-a impus cu scorul de 9-0 prin reuşitele semnate de D. Ene (2), Grosu (2), Trandafir (2), Ov. Ciobanu, Siminiceanu şi Gucianu. O victorie clară, însă conturată cu destulă întârziere, a obţinut şi liderul la zi al clasamentului, Ambro-Pit Stop, care a dispus cu scorul de 5-1 de Artra. Principala gură de foc a învingătorilor a fost de această dată Cosmaciuc, autor a nu mai puţin de 4 goluri. Trebuie salutat şi primul succes stagional înregistrat de Friends, 2-1 cu Omniasig, după un meci foarte echilibrat, deschis oricărui rezultat. Pentru formaţia prietenilor a înscris Spânu, cel mai productiv fotbalist al echipei în acest debut de sezon, în vreme ce Jităreanu a semnat unica reuşită a învinşilor. Într-un alt joc, Apropo Cafe şi-a respectat statutul de favorită şi a dispus cu scorul de 5-2 de Zimbrii Albi, cu ajutorul golurilor marcate de Cristurean (3), Brăescu şi Ungureanu. Onoarea „zimbrilor” a fost salvată de Grunichevici, autor al unei duble. Chiar dacă au punctat de această dată de trei ori prin Vasiliu, Ilisei şi Ciuntu tot n-a fost suficient pentru fotbaliştii de la Brădet să obţină primul succes stagional. Cei de la Adistal au fost cei care le-au furat victoria, ca urmare a golurilor marcate de Malanca (2), Iriciuc şi Atitienei. Cu toate că a câştigat pe teren, Florconstruct a pierdut la „masa verde” disputa cu Netcom, pentru că n-a respectat criteriile de v

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 5 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 32 minute
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 4 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 5 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 5 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 3 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 6 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 10 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/11°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°