Un bărbat a fost rănit mortal sâmbătă dimineaţă la Strasbourg, în estul Franţei, în timpul arestării sale în cadrul unei operaţiuni antiteroriste, au anunţat o sursă apropiată anchetei şi una judiciară, relatează AFP.
Potrivit sursei judiciare citate, această operaţiune a fost desfăşurată în cadrul anchetei privind aruncarea, la 19 septembrie, a "unui dispozitiv exploziv de mică putere" într-o alimentară cuşer din Sarcelles, la periferia Parisului.
Acest atac a provocat rănirea uşoară a unei persoane şi a tulburat comunitatea evreiască din acestă comună.
O sursă din cadrul poliţiei a precizat că persoanele vizate de poliţie aparţin "mediilor salafiste".
În cadrul operaţiunii din Strasbourg, trei poliţişti au fost răniţi uşor, a anunţat sursa judiciară. Potrivit primelor elemente ale anchetei, în momentul în care au intrat în domiciul său, bărbatul, care nu era singur, a deschis focul asupra poliţiştilor care au ripostat şi l-au împuşcat mortal.
Un poliţist a fost lovit de un glonţ la nivelul capului şi un altul la nivelul inimii, dar echipamentul de protecţie a oprit gloanţele, a adăugat sursa apropiată anchetei.
Această arestare are loc în cadrul unei operaţiuni a poliţiei desfăşurate în mai multe locuri din Franţa, în cursul cărora au fost operate "aproximativ zece" arestări, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
Un bărbat înarmat, ameninţător şi "periculos" a fost, de asemenea, reţinut în regiunea pariziană. Bărbatul nu şi-a folosit însă arma.
După atacul asupra magazinului cuşer, anchetatorii au refuzat să evoce o legătură cu atmosfera tensionată din perioada respectivă: cu câteva zile înainte, au fost scandate sloganuri antisemite în cadrul unei manifestaţii islamiste neautorizate în apropierea ambasadei Statelor Unite la Paris, organizată în semn de protest faţă de filmul islamofob "Inocenţa Musulmanilor". @N_P