Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEGOCIERI DURE pentru parlamentare. LISTA CANDIDAŢILOR USL şi ARD pentru Bucureşti

Publicat in Gandul, sâmbătă 6 octombrie 2012 · ·

În cadrul Uniunii Social Liberale, dar şi în Alianţa România Dreaptă, se poartă pe ultima sută de metri negocieri dure pentru stabilirea candidaţilor care vor reprezenta cele două blocuri politice la alegerile parlamentare din 9 decembrie. USL a stabilit la negocierile purtate la Murighiol că în Capitală se va aplica principiul parităţii între Alianţa de Centru - Dreapta (PNL - PC) şi Alianţa de Centru Stânga (PSD - UNPR). Astfel, fiecare Alianţă va avea câte 20 de candidaţi. În discuţiile ulterioare s-a stabilit că PSD va propune 18 candidaţi, UNPR 2, PNL 15, iar PC 5 candidaţi pentru alegerile parlamentare din Capitală. În ARD, cota de reprezentare este de 8 la 2 în favoarea PDL, iar negocierile sunt purtate de tandemul Vasile Blaga-Adriean Videanu de la PDL, Mihai Răzvan Ungureanu şi Cristian Dan Popescu de la Forţa Civică(FC) şi Aurelian Pavelescu de la PNŢCD. Sectorul 1 - Bătălia pentru Tăriceanu Tabăra Moisescu - Chiliman a reuşit să-şi impună candidaţii în toate colegiile care au revenit PNL şi să-şi consolideze fieful electoral. Din cele patru colegii pentru Camera Deputaţilor, trei au revenit PNL. Astfel în colegiul 1 va candida Cristi Dumitrescu, în colegiul 2 Diana Tuşa, iar colegiul 3 îl păstrează Ludovic Orban. Problema a apărut la colegiul 2 pentru Senat, care este disputat de PNL şi cei de la PC. Fostul premier Călin Popescu - Tăriceanu a acceptat oferta liberalilor din Sectorul 1 de a candida pentru postul lăsat vacant de preşedintele PNL Crin Antonescu. Conducerea centrală a cedat însă colegiul pentru Senat celor de la PC, care l-au propus pe Dumitru Pelican. Conservatorii ar fi dispuşi să renunţe la colegiu, dar vor la schimb un alt colegiu pentru Senat în Capitală. Discuţia în privinţa colegiului 2 pentru Senat urmează să fie tranşată în interiorul PNL, între tabăra primarului Sectorului 1 şi cea a preşedintelui Crin Antonescu, însă apropiaţi ai ac

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Franța Marine Le Pen, declarată ineligibilă timp de cinci ani și condamnată la patru ani de închisoare

Ziua Constanta acum 26 minute
Alți opt foști eurodeputați ai partidului au fost de asemenea găsiți vinovați în acest caz. Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen, președinta formațiunii Adunarea Națională (RN - Rassemblement National), a fost condamnată luni la o perioadă

Elev de 17 ani, găsit inconștient în baia unei școli din București. Adolescentul ar fi consumat alcool

Ziare.com acum 49 minute
Un elev de 17 ani a fost găsit inconştient, luni, 31 martie, în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6 al Capitalei, lângă el fiind un recipient cu alcool. El a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Potriv

Fiica lui Ioan Crișan, afaceristul ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, în arest după ce și-a rupt brăţara de monitorizare

HotNews acum 2 ore
Laura Bîlcea, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crișan, ucis în mai 2021 în explozia maşinii sale, şi-a distrus brăţara de monitorizare. Poliţiştii i-au montat o altă brăţară și au sesizat Curtea de Apel Timişoara, care urmează să stabilească noi

Ministerul Educaţiei: 64,01% dintre lucrările la Limba română de la simularea Evaluării Naţionale de la clasa a VIII-a, note mai mari sau egale cu 5/ La Matematică, procentul acestora este de 71,97

News.ro acum o ora
Ministerul Educaţiei anunţă că 64,01% dintre lucrările la Limba şi literatura română înregistrate în cadrul simulării Evaluării Naţionale de la clasa a VIII-a au primit note mai mari sau egale cu 5, în timp ce la Matematică procentul celor din aceas

Salvini: Condamnarea lui Le Pen, ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”. ”Je suis Marine!”, scrie pe X Orban. Wilders, ”şocat” de o condamnare ”incredibil de dură”

News.ro acum o ora
Vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul Lifii (extremă dreapta), un aliat apropiat al lui marine Le Pen, denunţă condamnarea acesteia în dosarul asistenţilor parlamentari drept ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”, relat

Ministrul Apărării, la deschiderea celui mai mare exerciţiu multinaţional organizat de Forţele Navale Române în acest an: Sea Shield 25 reprezintă un angajament faţă de securitatea şi stabilitatea regiunii noastre

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a participat, luni, la Constanţa, la deschiderea celui mai mare exerciţiu multinaţional organizat, în acest an, de Forţele Navale Române. ”Sea Shield 25 reprezintă un angajament faţă de securitatea şi stabilitatea r

Un nou episod de răcire semnificativă, urmat de temperaturi de până la 20 de grade. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Această săptămână va aduce o încălzire ușoară a vremii în toate zonele țării, cu maxime termice ce vor oscila între 16 și 18 grade, însă către finalul săptămânii vremea se va răci brusc și semnificativ, pentru câteva zile, conform meteorologilor. Du

Traian Băsescu: Problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special pentru America, ci anularea alegerilor / Există riscul ca unele state să ezite să recunoască rezultatul alegerilor

News.ro acum 43 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special pentru America, ci anularea alegerilor, el atrăgând atenţia că există riscul ca unele sta

CTP, despre ambițiile lui Trump privind Groenlanda: ”America atacă NATO înainte s-o facă Rusia”

Ziare.com acum 2 ore
Ambițiile lui Trump pentru obținerea Groenlandei sunt un atac direct la adresa NATO, susține publicistul Cristian Tudor Popescu. „După Groenlanda, Trump vrea și scalpul Americii”, scrie el, despre declarații lui Trump că ar vrea un al treilea mandat

PSD îi cere lui Nicușor Dan să dezvăluie identitatea DONATORILOR din precampania sa electorală

Gandul acum o ora
PSD solicită candidatului Nicușor Dan să facă publice identitățile persoanelor care au donat sume mai mari de 40.500 de lei în (pre)campania sa electorală. Conform legislației în vigoare, orice donație care depășește pragul echivalent a 10 salarii m

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

6°/17°
mie.

9°/16°
joi

8°/9°
Iasi
acum

13°
lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

6°/7°
Constanta
acum

14°
lun.

7°/14°
mar.

3°/11°
mie.

9°/14°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

7°/14°
mie.

6°/13°
joi

4°/11°
Timisoara
acum

11°
lun.

8°/12°
mar.

7°/16°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°