Update 14:00 - Majordomul Papei, Paolo Gabriele, urmărit pentru "furtul în formă agravată" a sute de documente confidenţiale, a fost condamnat sâmbătă la un an şi jumătate de închisoare de Tribunalul Vaticanului, relatează AFP.
Tribunalul l-a condamnat pe acuzat la trei ani de închisoare dar a redus imediat pedeapsa la jumătate.
Preşedintele tribunalului, Giuseppe Dalla Tore, a explicat că pedeapsa a fost redusă "din cauza profesiei sale în serviciul" Papei, a "convingerii - pe care judecătorul a considerat-o eronată - că a servit Biserica", "a comportamentului său în timpul procesului" şi "a conştientizării faptului că l-a trădat pe Papă".
Anterior, majordomul, împotriva căruia procurorul a cerut trei ani de închisoare, a declarat sâmbătă că a acţionat din "dragoste faţă de Biserică" şi că "nu este un hoţ".
Avocata Cristina Arru a cerut, la rândul său, să se schimbe încadrarea faptei din "furt" în "însuşire în mod ilicit" sau, dacă va fi reţinută infracţiunea de "furt", Gabriele să fie condamnat la pedeapsa minimă prevăzută pentru furtul simplu, respectiv trei zile de închisoare.
"El a comis un act, cu siguranţă, condamnabil şi ilicit dar a vrut să ajute, nu să dăuneze Bisericii", a afirmat ea.
Update 13:20 - Procurorul tribunalului Vaticanului a cerut sâmbătă trei ani de închisoare pentru majordomul Papei, Paolo Gabriele, urmărit pentru "furtul în formă agravată" a sute de documente confidenţiale, relatează AFP.
"Cerem trei ani de închisoare şi o interdicţie definitivă dar limitată" de a exercita funcţii cu responsabilitate în administraţia publică, a declarat procurorul Nicola Picardi în cadrul ultimei audieri în procesul Vatileaks privind scurgerea de informaţii care a adus la lumină intrigi şi tensiuni la cel mai înalt nivel la Vatican.
---------------
Tr