IAȘI. Strada Sarmisegetuza a fost închisă în această dimineață pentru a permite montarea corturilor și echipamentelor pentru Parcul de Distracții.
Tot astăzi a fost închis și Splai Bahlui, mal stâng, pe tronsonul cuprins între Podul Roş şi Podul Cantemir. Zilele următoare va fi rândul altor străzi din Iași să fie restricționate traficului auto.
”Duminică, 7 octombrie, de la ora 22.00 şi până pe 15 octombrie, ora 12.00, se va închide Str. C. Negri, între intersecţia cu Str. Armeană şi Str. Bărboi. Începând cu această dată și până pe 17 octombrie, ora 12.00, sectorul de pe Str. Bărboi, cuprins între parcarea din spatele BRD şi Str. Elena Doamna este deschis circulaţiei în ambele sensuri. Între 10 octombrie, ora 24.00 şi 15 octombrie, ora 24.00, se vor închide, în funcţie de necesităţi, străzile Colonel Langa, G.M. Cantacuzino, Cloşca, Petru Movilă, Stradela Uzinei, Morilor, Ipsilanti total sau parţial, pentru pelerini. Pe 14 octombrie, între ora 16.00 şi 22.00 se închid Str. Palat şi Str. A. Panu, pentru concert”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.
IAȘI. Strada Sarmisegetuza a fost închisă în această dimineață pentru a permite montarea corturilor și echipamentelor pentru Parcul de Distracții.
Tot astăzi a fost închis și Splai Bahlui, mal stâng, pe tronsonul cuprins între Podul Roş şi Podul Cantemir. Zilele următoare va fi rândul altor străzi din Iași să fie restricționate traficului auto.
”Duminică, 7 octombrie, de la ora 22.00 şi până pe 15 octombrie, ora 12.00, se va închide Str. C. Negri, între intersecţia cu Str. Armeană şi Str. Bărboi. Începând cu această dată și până pe 17 octombrie, ora 12.00, sectorul de pe Str. Bărboi, cuprins între parcarea din spatele BRD şi Str. Elena Doamna este deschis circulaţiei în ambele sensuri. Între 10 octombrie, ora 24.00 şi 15 octombrie, ora 24.00, se vor închide, în