Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa. Un bărbat a fost ucis în timpul unei operaţiuni antiteroriste

Publicat in Antena 3, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

Un bărbat a fost rănit mortal sâmbătă dimineaţă la Strasbourg, în estul Franţei, în timpul arestării sale în cadrul unei operaţiuni antiteroriste, au anunţat o sursă apropiată anchetei şi una judiciară, relatează AFP.

Potrivit sursei judiciare citate, această operaţiune a fost desfăşurată în cadrul anchetei privind aruncarea, la 19 septembrie, a "unui dispozitiv exploziv de mică putere" într-o alimentară cuşer din Sarcelles, la periferia Parisului. Acest atac a provocat rănirea uşoară a unei persoane şi a tulburat comunitatea evreiască din acestă comună.

O sursă din cadrul poliţiei a precizat că persoanele vizate de poliţie aparţin "mediilor salafiste".

În cadrul operaţiunii din Strasbourg, trei poliţişti au fost răniţi uşor, a anunţat sursa judiciară. Potrivit primelor elemente ale anchetei, în momentul în care au intrat în domiciul său, bărbatul, care nu era singur, a deschis focul asupra poliţiştilor care au ripostat şi l-au împuşcat mortal.

Un poliţist a fost lovit de un glonţ la nivelul capului şi un altul la nivelul inimii, dar echipamentul de protecţie a oprit gloanţele, a adăugat sursa apropiată anchetei.

Această arestare are loc în cadrul unei operaţiuni a poliţiei desfăşurate în mai multe locuri din Franţa, în cursul cărora au fost operate "aproximativ zece" arestări, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Un bărbat înarmat, ameninţător şi "periculos" a fost, de asemenea, reţinut în regiunea pariziană. Bărbatul nu şi-a folosit însă arma.

După atacul asupra magazinului cuşer, anchetatorii au refuzat să evoce o legătură cu atmosfera tensionată din perioada respectivă: cu câteva zile înainte, au fost scandate sloganuri antisemite în cadrul unei manifestaţii islamiste neautorizate în apropierea ambasadei Statelor Unite la Paris, organizată în semn de protest faţă de filmu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°