Se vor găsi persoane care să-şi aducă aminte, cu nostalgie, de vremurile când puteai să te duci la piaţă, să-ţi faci aprovizionarea de toamnă şi să vii atât de încărcat încât abia puteai să cari. Cu puţini bani, marfă multă şi de calitate. Astăzi, preparatele pe care gospodinele le făceau în casă se produc industrial şi e mai comod.
Dar fie vorba între noi, ce e făcut de mâna mea e curat, proaspăt şi delicios! E minunat să simţi în nări mirosul de roşie coaptă, spartă în două şi presărată cu sare. Mmm, ce gust minunat! Roşia ruptă, cu miros unic, îşi etalează bobiţele fine, dulcege, pline de apă şi înroşite de soare. Nu există gospodărie în care să nu se folosească sucul de roşii, bulionul sau pasta.
Coana Mare nici nu concepea să nu pregătească, în fiecare toamnă, bulion, suc sau zarzavat pentru ciorbe. Pentru bulion, încă de la jumătatea lunii august, era spoit cazanul cel mare, din aramă. Erau pregătite lemnele de foc, pirostriile şi degrabă chemată Leana şi omul ei, meşteşugari, finii femeii! Oameni harnici, Leana şi Sile, veneau să "spoiască tingirea" la "Coana Mare" sau "Naşa Mare", îşi făceau treaba rapid şi cu multă artă, în aşa fel că un an întreg se putea găti în uriaşul cazan de aramă, fără nici o grijă de cocleală.
Pregătiri
Marele cazan martor-purtător al nenumăratelor bunătăţi pentru iarnă, dar mai ales pentru nunţile, botezurile şi înmormântările din zonă, era pregătit pentru un nou sezon.
Proaspăt spoit, se semeţea pe pirostriile reci, aşteptând clipa în care avea să primească în uriaşul pântec sucul de roşii sau amestecurile zacuştelor, acoperit fiind cu un capac uriaş, din scânduri întocmite cu artă de Mihai, un alt fin de-al bătrânei. Mihai, meşter mare al lemnului, venea în oraş, la Coana Mare, toamna şi pleca la începutul iernii. Repara sculele gospodinelor, uşi şi ferestre, glafuri şi alte strică