Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astra, Asirom şi Omniasig, cei mai reclamaţi asiguratori

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

Cele mai mari firme de asigurare au avut în primele opt luni 7.600 de reclamaţii de la clienţii nemulţumiţi, în creştere cu 50% faţă de anul trecut

Cei mai mari cinci jucători din piaţa asigurărilor generale au înregistrat anul acesta un număr de peste 7.600 de reclamaţii din partea clienţilor nemulţumiţi în primele opt luni ale anului, potrivit datelor publicate de companii pe site-urile oficiale. Numărul reclamaţiilor transmise de clienţi la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în perioada ianuarie-august a depăşit numărul plângerilor înregistrate pe tot parcursul anului trecut, respectiv 5.100 de petiţii şi reclamaţii, scrie Ziarul Financiar.

CSA a emis anul acesta un ordin care obligă companiile de asigurări să facă cunoscută situaţia reclamaţiior după ce numărul plângerilor a crescut alarmant şi în paralel a sancţionat mai mulţi directori de companii.

La nivelul primelor opt luni, cele mai multe reclamaţii au fost înregistrate de Astra, cu un număr de 3.370 de plângeri consemnate de la începutul anului. Din numărul total de petiţii numai 333 de reclamaţii au fost considerate neîntemeiate, restul de aproape 90% fiind soluţionate în favoarea asiguraţilor. Astra are însă şi cel mai mare număr de clienţi, numărul contractelor aflate în vigoare la jumătatea acestui an depăşind 4 milioane. Locul secund este ocupat de Asirom, care a înregistrat 1.730 de plângeri în perioada ianuarie-august 2012, din care aproximativ 31% de petiţii au fost întemeiate. Şi Omniasig, companie formată anul acesta în urma fuziunii dintre Omniasig şi BCR Asigurări, se află în topul asigurătorilor cu cei mai mulţi clienţi nemulţumiţi de gestionarea dosarelor de daună după ce austriecii au totalizat un număr de 1.650 de plângeri. Cele mai mari firme de asigurare au avut în primele opt luni 7.600 de reclamaţii de la clienţii nemulţumiţi, în creştere cu 50

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°