Oana şI Viorel Lis au luat pe nepusă masă decizia de a divorţa, iar motivul este unul aparent banal, Viorel fiind fotografiat cu o altă femeie, în oraşOana şI Viorel Lis sunt mai ceva ca un cuplu de actori, care acceptă orice propunere şI orice provocare pentru a delecta telespectatorii. Au acceptat, de multe ori, să fie puşi în situaţii care le-ar fi putut aduce minusuri la capitolul imagine, s-au lăsat costumaţi şI pictaţi pe faţă asemeni personajelor de filme sau desene animate şI tocmai când credeam că nu mai pot şoca, şi- au anunţat divorţul. Culmea, Oana s-a şI dus la tribunal pentru a depune actele şI chiar a primit termen, pentru luna aprilie, 2013. Reporterii CANCAN deţin, totuşi, informaţii, potrivit cărora totul ar face parte dintr-un plan bine pus la punct, pe care soţii Lis l-au acceptat de comun acord. Deşi, de obicei, este foarte comunicativă, Oana s-a dovedit, în ultima săptămână, foarte zgârcită cu declaraţiile, semn că îi este frică să nu vorbească, pentru a nu se deconspira. Mai mult, vinerea trecută, în ziua în care a depus actele, soţia lui Lis a lăsat o portiţă deschisă, declarându-ne că ea este dispusă să se împace cu soţul ei, în cazul în care acesta ar avea un comportament adecvat şI i-ar oferi o serie de explicaţii. Zilele au trecut, cei doi soţi au continuat, aparent, să se evite, iar joi seara Oana a ieşit cu o prietenă, la un evenimente monden, în club. Contactată, a doua zi, de reporterii CANCAN.ro, vedeta s-a cam dat de gol, făcând o serie de declaraţii ce pot lăsa loc multor interpretări şI care ne întăresc ipoteza: "Eu şI Viorel am vorbit în toată această perioadă. Chiar s-a supărat pe mine că am ieşit în club, cu fetele (n.r. Exact ceea ce fostul primar îi reproşa în vremurile bune). Aseară am dormit la o prietenă, dar în noapte asta (n.r. Vineri noaptea) mă duc să dorm acasă", a declarat Oana, pentru CANCAN.ro.
Oan