Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut o convorbire telefonică cu Ministrul Afacerilor Externe turc, Ahmet Davutoglu, în timp ce Siria a continuat asalturile cu obuze, la care Turcia a ripostat imediat.
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut vineri seara o convorbire telefonică cu omologul turc, Ahmet Davutoglu, referitoare la ultimele evoluţii ale crizei siriene. Într-un comunicat de presă al MAE transmis de Agerpres se arată că „Şeful diplomaţiei române a condamnat recentele acţiuni agresive ale Siriei din data de 3 octombrie 2012, subliniind că astfel de acţiuni sunt inadmisibile şi reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi pun în pericol stabilitatea şi securitatea regională”.
De asemenea, ministrul Corlăţean a subliniat că România, în calitate de membru NATO şi în spiritul Parteneriatului Strategic româno-turc, este pe deplin solidară cu Turcia şi a transmis condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti înregistrate. Ministrul Afacerilor Externe turc, Ahmet Davutoglu, a transmis întreaga apreciere pentru poziţia pe care România a avut-o, atât în calitate de partener strategic. Cei doi oficiali au căzut de acord să menţină un contact permanent, în perioada următoare, în legătură cu aceste evoluţii, precizează MAE.
În aceaşi seară, Siria a continuat să lanseze obuze de artilerie spre Turcia, fără însă a provoca victime, armata turcă ripostând încă o dată. Obuzele au fost lansate spre provincia turcă Hatay (sud-vest), fără a se înregistra victime, aterizând în localitatea Altinozu, declanşând o ripostă imediată a armatei turce. Noul incident intervine în contextul atacului care a avut loc miercuri în zona de frontieră turco-siriană. Miercuri, obuze lansate din Siria au căzut în satul Akçakale, omorând cinci civili. În replică, armata turcă a atacat poziţii militare de pe teritoriul sirian. @N_P