Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În ce oraş apartamentele se vând ca pâinea caldă FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

În ciuda faptului că în întreaga lume se confruntă cu efectele crizei economice, dezvoltatorii imobiliari din Orientul Mijlociu nu se pot plânge deoarece vând locuinţele ca pâinea caldă, chiar dacă acestea nu sunt încă construite, scrie publicaţia scrisă în limba engleză din Abu Dhabi „The Naţional".

După ce dezvoltatorul imobiliar arab Emaar a început vânzările la noul său proiect de lux denumit The Address, din centrul Dubaiului, în câteva ore s-au format cozi la biroul de vânzări al companiei şi au fost epuizate toate apartamentele scoase la vânzare în prima zi.

FOTOGALERIE CU PROIECTUL IMOBILIAR DE LUX DIN CENTRUL DUBAIULUI

Chiar dacă au văzut doar planurile pe hârtie ale dezvoltatorului, sute de reprezentanţi ai investitorilor au făcut coadă în faţa centrului de vânzări al Emaar în ziua lansării vânzărilor. În câteva ore au fost vândute toate apartamentele scoase pe piaţă în acea zi. Motivul acestei frenezii nu ţine nici măcar de preţ, care variază între 299.500 de dolari pentru o garsonieră şi 1,6 milioane de dolari pentru un apartament cu patru dormitoare. Aceste preţuri sunt echivalentul a 7.200 de dolari pe metru pătrat, peste dublu faţă de preţul mediu practicat în acea zonă.

În ultimii ani, Emaar a devenit cel mai important dezvoltator imobiliar de lux din regiune. Cei care cumpără o proprietate Emaar sunt convinşi că este bine construită şi că beneficiază de cele mai bune servicii. Chiar dacă este vândută încă din fază de proiect, cumpărătorii au garanţia că proiectul va fi livrat la timp. Emaar a devenit un Apple al industriei imobiliare şi în multe privinţe, noul său proiect este echivalentul iPhone.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 23 minute
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 50 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 4 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum o ora
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România

Mediafax acum 36 minute
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile prezidenţiale din România. Întâlnirea a avut loc în cadrul Programulului electoral de observare a alegerilor pentru Preşedintele

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 2 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 43 minute
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Vremea

București
acum

sâm.

0°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°