Imediat după ce s-a întors de la Londra, unde a avut ”importante întâlniri de afaceri”, șeful OTV a declarat că o va propune pe Diana Voiculescu, directoarea postului său de televiziune, ca prim-ministru. Mai mult, el a spus că-și dorește să ajungă iar la pușcărie, pentru că e sigur că astfel va câștiga alegerile. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
UPDATE 16.00 Dan Diaconescu s-a prezentat alături de avocatul Anthony Seddon, prezentat de realizatorul tv ca un cunoscut avocat din Marea Britanie. Acesta ar reprezenta partenerii din Europa ai lui Dan Diaconescu cu care ar fi avut un acord pentru repornirea Oltchim.
"Am fost prezent încă din anii '90 în Cehia. Reprezint mai multe afaceri în Europa. Acum o lună am fost întrebat dacă ai mei clienți ar fi interesați de către acest proiect. Nu ni s-a cerut bani, ci asistență privind acest proces de privatizare, de manageriere care este absolut necesară pentru repunerea pe picioare a Oltchim", au fost primele declarații ale avocatului britanic.
"Nici eu, nici asociații mei nu au interese politice și nici nu vor să se implice în politică. Avem doar un interes economic. Noi avem doar un interes economic. Am fost interesați de proiectul domnului Diaconescu și de energia sa și de impliclarea sa. Am înțeles că sunt la mijloc foarte multe locuri de muncă, foarte multe familii care doresc ca să-și mențină locurile de muncă" a mai spus Seddon
Avocatul a spus că clienții săi sunt interesați de privatizarea Oltchim dacă se rezolvă trei probleme: Arpechimul să fie privatizat odată cu combinatul chimic, să se tranșeze definitiv problema datoriilor istorice și suma rezultată în urma privatizării să fie investită de stat tot în această afacere.
Seddon, cunoscut mai mult în Cehia decât în Marea Britanie
Conform site-ului său de prezentare, Anthony Seddon este un avocat cu drept de practică în Marea Britanie și Cehia. În