Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Administratorul judiciar de la Hidroelectrica anunţă disponibilizări în rândul personalului tesa

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

Administratorul judiciar de la Hidroelectrica, Remus Borza, anunţă disponibilizări în rândul personalului tesa de la Hidroelectrica. Acesta spune că schema de personal a crescut în ultimii ani nejustificat de mult.

Remus Borza spune că în această perioadă are loc o evaluare a tuturor sucursalelor Hidroelectrica şi că până la sfârşitul lunii octombrie se vor schiţa noile organigrame de personal.

Salariaţii din Hidroelectrica au cele mai bune salarii. Cheltuiala medie pe salariat suportată de angajator este de 1643 de euro pe lună. În intervalul acesta, 20 iunie până în prezent nu am disponibilizat niciun om, nu am redus şi nu am înlăturat niciun spor, nicio indemnizaţie, nicio pomană într-un cuvânt. În continuare, ponderea contravalorii muncii prestate reprezintă doar 41 la sută şi 59 la sută din total venituri salariale reprezintă acele 70 de sporuri, bonificaţii, indemnizaţii, prime jubiliare. Sigur suntem într-un proces de evaluare care a început acum o lună de zile şi o vom finaliza la sfârşitul lunii octombrie, după ce vom vizita fiecare sucursală şi stăm de vorbă cu toţi responsabilii, cu toţi şefii de serviciu, cu toţi directorii. Încercăm o evaluare pe criterii obiective, pe criterii oneste pentru că nu neapărat numărul mă deranjază, că Hidroelectrica are la momentul acesta 5239, iar Hidroserv-urile au 2543 de salariaţi. La fel de bine în Hidroelectrica pot să muncească 6000 de oameni, problema este una simplă: ca fiecare om să-şi câştige salariul pe care i-l plăteşte Hidroelectrica, ca fiecare om să aducă plus valoare companiei. Ori aici avem anumite rezerve", a declarat sâmbătă la Drobeta Turnu Severin, administratorul judiciar, Remus Borza.

Acesta a mai spus că ponderea personalului tesa în rândul angajaţilor de la Hidroelectrica reprezintă 39 la sută.

"În ultimii ani schema de personal, în special pe palierul tesa s-a supradimensiona

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 55 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 29 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°