Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU LA "DUPĂ 20 DE ANI" cu ŞEFUL OMV PETROM- Miza unei descoperiri ISTORICE ÎN MAREA NEAGRĂ

Publicat in Gandul, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

România ar putea să devină independentă din punct de vedere energetic, în ceea ce priveşte segmentul de gaze naturale, începând cu anul 2020, în cazul în care zăcămintele descoperite pe fundul Mării Negre vor putea fi comercializate, este de părere Mariana Gheorghe, CEO al celui mai mare distribuitor de carburanţi din România, OMV Petrom.

În felul acesta, importurile anuale de circa 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale nu ar mai fi necesare, potrivit opiniei primei femei care s-a aflat până acum în fruntea companiei amintite.

Mariana Gheorghe a fost invitatul ediţiei de duminică a emisiunii "După 20 de ani", care a fost transmisă pe postul de televiziune ProTV şi pe voyo.ro, începând de la ora 10:00.

Ce ar avea de câştigat România de pe urma zăcământului de gaze naturale din Marea Neagră

Un important zăcământ de gaze naturale, care ar putea fi suficient pentru a acoperi nevoile energetice ale României chiar şi pe o perioadă de şase ani, a fost descoperit la mare adâncime, în apele teritoriale ale României din Marea Neagră.

La începutul anului 2012, mai exact în luna februarie, reprezentanţii companiei Petrom şi americanii de la ExxonMobil au terminat forarea primei sonde, numite Domino 1, în perimetrul Neptun pe care l-au concesionat.

URMĂREŞTE AICI EMISIUNEA

Zăcământul se află la o adâncime de circa 3.000 de metri şi la o distanţă de 170 de kilometri de ţărmul Mării Negre. Pentru realizarea sondelor, se forează cu ajutorul unei nave Deepwater Champion, care are o greutate de 51.000 de tone şi care are capacitatea de a fora până la o adâncime de 12 kilometri.

România ar putea câştiga pe de urma acestui zăcământ independenţa din punct de vedere energetic, datorită contribuţiilor care ar putea ajunge la bugetul de stat şi ar putea crea, prin exploatarea lui, noi locuri de muncă.

"În primul rând, câştigă p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători după victoria în primul tur: „Dumnezeu e cu noi”

HotNews acum 22 minute
Candidatul independent care a strâns cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis luni seară un mesaj către cele peste 2,1 milioane de persoane care l-au votat folosind mai multe simboluri biblice. El a început discursu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

VIDEO Călin Georgescu, mesaj direct către Elena Lasconi: „Nu aveți de ce să vă bucurați”

HotNews acum 15 minute
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj pe Facebook și Youtube adresat luni seară celor care l-au susținut. „Politicienii sunt singurii care nu au

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 32 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°