★★★ Ion Ianoși, Internaționala mea. Cronica unei vieți, Iași, Ed. Polirom, 2012.

În cele peste 850 de pagini ale acestei autobiografii, Ion Ianoși, ajuns la vârsta de 84 de ani, se descrie pe sine, cu o modestie de om cultivat, ca pe un personaj secundar al epocilor străbătute. Din dorința de a se face util istoricilor, evocă personalități și evenimente cărora le dă mai mare atenție decât propriei lui vieții.

Și totuși, ceea ce ne interesează în primul rând citind cartea este tocmai viața sa. Ion Ianoși nu este oricine. Ca și Nicolae Balotă, el poate fi considerat unul dintre ultimii umaniști erudiți din cultura română. Soarta unuia nu a semănat cu a celuilalt. Nicolae Balotă a fost persecutat în tinerețe de regimul comunist, a stat închis între 1956–1964, din motive politice, iar după ce și-a redobândit libertatea și a publicat mai multe cărți în România, s-a expatriat. Ion Ianoși a studiat în anii stalinismului în URSS și, întorcându-se cu acest atu în România, a făcut parte, între 1956–1965, dintre instructorii CC ai PCR, pentru ca. ulterior, să se distanțeze treptat de politica oficială în domeniul culturii.

Din nefericire, însă, nici în momentul de față, după eșecul comunismului în toate țările care l-au experimentat, Ion Ianoși nu se dezice de ideologia marxistă.

Lăsăm la o parte faptul că marxismul instigă la crimă. Dar cum poate un estetician de rafinamentul lui Ion Ianoși să tolereze LIPSA TOTALĂ DE POEZIE a acestei teorii? Din perspectiva unui iubitor de literatură, gândirea lui Marx este prozaică într-un mod descalificant. Este dureros să-l vezi pe un umanist cu părul alb, iluminat de o înaltă idee despre ființa omenească, chinuindu-se cu obstinație, ca sub influența unui drog, să repună în circulație raționalismul vulgar al unui scamator al ideilor din secolul XIX..