Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Peste 500 de participanţi la comemorările organizate de maghiari în Parcul Reconcilierii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

Peste 500 de persoane au asistat, sâmbătă după-amiază, la manifestările de comemorare a eroilor Revoluţiei de la 1848-1849 organizate de comunitatea maghiară în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare de la Arad, zeci de participanţi venind din Ungaria cu autocare sau chiar cu biciclete.

Comemorarea celor 13 generali ucişi la Arad în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 a început cu intonarea imnurilor României şi Ungariei, după care reprezentanţii UDMR, între care preşedintele Kelemen Hunor, invitaţi de la Budapesta şi autorităţile locale au ţinut discursuri pe teme istorice, transmite Mediafax.

Participanţii au depus coroane de flori la baza Statuii Libertăţii, amplasată în Parcul Reconcilierii în memoria generalilor spânzuraţi în Cetatea Aradului în 6 octombrie 1849, aceştia fiind cosideraţi eroi ai luptelor pentru libertate ale maghiarilor.

La manifestări au participat peste 500 de membri ai comunităţii maghiare, dar şi zeci de persoane din Ungaria care au venit cu autocare.

De asemenea, aproximativ 50 de tineri au venit cu bicicletele din localităţi ungare aflate în apropiere de frontiera română, aducând şi coroane de flori.

O slujbă de pomenire a fost oficiată, înainte de evenimentul din Parcul Reconcilierii, în faţa Obeliscului Martirilor din cartierul Subcetate.

"Organizăm această comemorare ca un respect faţă de cei care au luptat pentru libertate în secolul al XIX-lea, în anii 1848-1849 când, de fapt, maghiarii şi românii, şi toate naţiunile din această zonă s-au ridicat şi au luptat împotriva dictaturii de atunci. Fiecare şi-a dorit libertate pentru naţiunea sa", a afirmat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a mai spus că, "după 23 de ani, se poate spune aproape că, încet, încet, şi la noi lucrurile intră pe un făgaş normal", dar că "mai sunt şi excepţii, voci care critică astfel de evenimente".

"Respectul reciproc este cel m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 26 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 31 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°