Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Persoanele cu dizabilităţi, angajaţi de succes

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 7 octombrie 2012 ·

Persoanele cu dizabilităţi sunt angajaţi de succes atâta timp cât le oferi şansa să lucreze în mediul potrivit şi, unii dintre ei, pot face faţă cerinţelor şi pe piaţa liberă a muncii, este mesajul lansat de preşedintele Fundaţiei Alături de Voi România, Angela Achiţei, la deschiderea celei de a treia ediţii a Târgului Naţional al Unităţilor Protejate ce a avut loc la Târgu-Mureş, la sârşitul săptămânii trecute.

40 de standuri

Lumânări decorative, obiecte de utilitate casnică, poşete şi diverse obiecte din împletituri, cercei, lănţişoare, tablouri realizate de persoane cu dizabilităţi din ţară au fost unele dintre produsele pe care mureşenii le-au putut vedea şi chiar achiziţiona la Târgul Unităţilor Protejate ce a avut loc la Teatrul Naţional. În total au fost expuse 40 de standuri ale unităţilor protejate din întreaga ţară. ”An de an am văzut că interesul creşte pentru a se deschide comunităţile şi a arăta că de fapt o persoană cu dizabilitate este un angajat de succes, atâta timp cât i se oferă oportunitatea şi şansa să îl pui la locul potrivit. Încurajez oamenii să cumpere produse de la unităţi protejate autorizate şi care pot fi verificate şi au transparenţă în activităţile pe care le fac”, a declarat Angela Achiţei.

Una dintre problemele ridicate de directorul ADV România este implicarea financiară proastă a autorităţilor privind crearea şi menţinerea unităţilor protejate. ”Din păcate, în cadrul ADV am dezvoltat unitatea protejată cu finanţare europeană şi donatori privaţi. Sperăm că, începând de anul viitor, autorităţile vor conştientiza că este important să susţii acest lucru pentru că, din păcate, s-a demonstrat şi în Uniunea Europeană ele (n.r. – unităţile protejate) nu sunt sustenabile atâta timp cât nu sunt subvenţionate de către stat, pentru că ele crează locuri de muncă pentru aceste categorii defavorizate”, a mai spus Ac

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un independent şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

News.ro acum o ora
Încă un candidat independent şi-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentele şi să anunţe decizia. ”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 20

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 3 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum o ora
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din lu

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 4 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 4 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Timiş: Poliţiştii au oprit un transport ilegal de arme/ Doi bărbaţi, prinşi în flagrant în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac / 3 arme letale, depistate, dar şi muniţie / 18 percheziţii în două judeţe - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Un transport de arme a fost oprit de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, când coletul cu arme şi muniţie a fost preluat

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Nereguli grave descoperite la restaurantul Parlamentului. Piedone: „Aveți vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?!” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, arată, într-un clip video pe Facebook, ce a găsit în restaurantul din Parlament care a fost închis: produse expirate şi de un an de zile, materii prime congelate, fără să se ştie de când sunt, lipsă la gr

Vremea

București
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°