IAŞI. Campanie în familie. Deputatul PSD Anghel Stanciu a anunţat azi că fiul său, consilierul judeţean Cristian Stanciu va fi şeful său de campanie, în timp ce Dan Doboş, fost redactor şef la Evenimentul îi va fi consultant.
Doboş a lucrat şi cu primarul Gheorghe Nichita în campania pentru primărie.
Stanciu a spus că va candida în colegiul de deputaţi Hârlău, fiind deja la al cincilea mandat. Colegiul lui Stanciu e cel mai mare din judeţ şi cuprinde oraşul Hârlău plus 14 comune. 11 dintre primari sunt USL şi doar trei sunt PDL.
Anghel Stanciu i-a transmis şi un „mesaj” posibilului său contracandidat, Liviu Bulgaru, de la PDL.
„Unii spun că e Bulgaru şpăgaru’. Movilă se plimbă deja cu Bulgaru prin colegiu, ca la minorităţi”, a spus Stanciu.
Potrivit lui Stanciu, nu este exclus ca Vlad Hogea, şeful PPDD Iaşi, să candideze în acelaşi colegiu cu el, cei doi fiind colegi pe vremea când activau în cadrul PRM.
Până acum, se vehicula că Hogea va candida în colegiul CUG din municipiu.
IAŞI. Campanie în familie. Deputatul PSD Anghel Stanciu a anunţat azi că fiul său, consilierul judeţean Cristian Stanciu va fi şeful său de campanie, în timp ce Dan Doboş, fost redactor şef la Evenimentul îi va fi consultant.
Doboş a lucrat şi cu primarul Gheorghe Nichita în campania pentru primărie.
Stanciu a spus că va candida în colegiul de deputaţi Hârlău, fiind deja la al cincilea mandat. Colegiul lui Stanciu e cel mai mare din judeţ şi cuprinde oraşul Hârlău plus 14 comune. 11 dintre primari sunt USL şi doar trei sunt PDL.
Anghel Stanciu i-a transmis şi un „mesaj” posibilului său contracandidat, Liviu Bulgaru, de la PDL.
„Unii spun că e Bulgaru şpăgaru’. Movilă se plimbă deja cu Bulgaru prin colegiu, ca la minorităţi”, a spus Stanciu.
Potrivit lui Stanciu, nu este exclus ca Vlad Hogea, şeful PPDD Iaşi, să candideze în acelaş