Conducerea PDL Gorj priveşte cu un optimism moderat rezultatele ce vor fi obţinute la alegerile parlamentare. Preşedintele democrat Ion Ruşeţ consideră că formaţiunea politică pe care o conduce nu va obţine rezultate sub cele înregistrate la parlamentarele din 2008.
Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, susţine că este realist şi că deşi îşi doreşte să câştige alegerile parlamentare nu va putea închide colegiul pe care candidează cu 50% +1. „Domnul Cupă şi domnul Vâlceanu au şanse, însă, în colegiul meu este şi colegiul pe care candidează Victor Ponta. Dacă va candida Dan Diaconescu situaţia va fi alta, dacă nu, va exista o mobilizare extraordinară din partea lui Florin Cârciumaru, a USL şi se va obţine un rezultat cu tot efortul depus de noi. Vom depune eforturi, va exista o situaţie, dar nu voi obţine un rezultat care să-mi asigure un echilibru pentru a închide colegiul”, a explicat liderul democrat. Acesta susţine totuşi şi dă asigurări cu privire la faptul că va depune toate eforturile pentru a închide colegiul pe care candidează şi asta pentru că îşi doreşte să câştige un nou mandat de parlamentar. Analiza efectuată cu activul de partid îi permite preşedintelui PDL Gorj să declare că „rezultatele ce se vor obţine nu vor fi sub cele din 20082. Ruşeţ susţine însă că pentru alegerile parlamentare responsabilitatea va fi mult mai mare. „Venind după alegeri pierdute şi o mobilizare la Referendum, privesc cu optimism moderat viitorul”, a mai precizat preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ.
Conducerea PDL Gorj priveşte cu un optimism moderat rezultatele ce vor fi obţinute la alegerile parlamentare. Preşedintele democrat Ion Ruşeţ consideră că formaţiunea politică pe care o conduce nu va obţine rezultate sub cele înregistrate la parlamentarele din 2008.
Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, susţine că este realist şi că deşi îşi doreşte să câştige alegerile parlam