Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hidra cu trei capete

Publicat in Adevarul, duminică 7 octombrie 2012 ·

Justiţia îşi va spune cuvântul joi, 11 octombrie, în ceea ce priveşte insolvenţa Hidroelectirca.

Adică, va hotărî dacă anulează decizia de intrare în insolvenţă a companiei energetice, după ce trei băieţi deştepţi, ApliqRom­Energie, Alpiq RomIndustries şi un domn pe numele său Sulea, Decebal Sulea, lider de sindicat, au cerut acest lucru în instanţă. Miza este uriaşă: peste 200 de milioane de euro ar câştiga numai cele două Alpiq-uri, până în 2018, iar sindicatul Hidrosind şi-ar păstra atât cercul de influenţe, cât şi salariile nesimţite care au fost făcute publice de administratorul judiciar.

Dacă instanţa va admite recursul băieţilor care nu vor să renunţe atât de uşor la privilegiile pe care le-au avut ani în şir, cu gir de la toate guvernele, Hidroelectrica va trebui să plătească şi pentru perioada în care a funcţionat în insolvenţă. Mai mult, toate cele zece contracte cu băieţii deştepţi vor fi reluate în forma negociată iniţial. Acest lucru se traduce foarte simplu: falimentul celei mai mari companii româneşti care produce energie ieftină şi victoria băieţilor deştepţi în bătălia lor cu administratorul judiciar Euro Insol şi, până la urmă, cu statul român. „Pe lege, Curtea de Apel nu poate admite cererea, nu au nicio şansă să li se accepte recursul, dar în Justiţia din România este posibil orice", a spus Remus Borza, reprezentantul Euro Insol. În aceste condiţii, cele trei judecătoare de la Curtea de Apel se află în faţa unei decizii istorice.

Singurul lucru notabil al guvernării actuale, în opinia mea, este tocmai această insolvenţă a Hidroelectrica. Cred asta din mai multe motive: pentru că odată cu reorganizarea companiei, grupurile de interese ale Hidro au fost destructurate, pentru că toate contractele cu băieţii deştepţi care au făcut un profit de peste un miliard de euro au fost denunţate şi pentru că, odată cu tăierea costur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 59 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°