HCM Făgăraş – CSM Satu Mare 29-24 (11-16)
Handbaliştii sătmăreni au făcut o primă repriză foarte bună în meciul disputat sâmbătă la Făgăraş, au condus la pauză cu cinci goluri, dar au cedat din nou pe final, când gazdele s-au desprins decisiv în ultimele cinci minute. După ce au fost conduşi cu 9-3 în min. 15, elevii lui Nicolae Istrate au revenit spectaculos, astfel încât după prima repriză conduceau cu 16-11. În partea a doua avantajul băieţilor noştri a crescut la şase goluri, 18-12 în min. 34, însă apoi au cedat iniţiativa inexplicabil şi au fost egalaţi, 18-18 în min. 42. Egalitatea s-a menţinut până spre sfârşitul partidei, 23-23 în min. 54, dar finalul a fost clar al gazdelor, care au înscris de şase ori, faţă de numai o reuşită de partea noastră.
Echipa sătmăreană a fost învinsă din nou după ce a avut avantaj substanţial la pauză, ca şi la Sânnicolau de altfel, dar de data aceasta a avut în faţă o formaţie mult mai bună, cu jucători experimentaţi. Băieţii lui Istrate nu joacă rău, însă mai au nevoie de timp pentru a se putea impune. Este însă nevoie de încă trei jucători, la coordonare lângă Raul Pop, pe extremă dreapta alături de Olah şi inter dreapta lângă Ciaca, unde echipa are doar câte un jucător pe aceste posturi şi care nu pot face faţă meci de meci pe toată durata lui.
În meciul de sâmbătă au evoluat: Pogyină 17 intervenţii (1x7m), Cioroiu 5 (1x7m) – Olah 12 goluri (7x7m), Ciaca 2, Pop, Mateş 4, Santeiu, Jurj 3, Mureşan 3, Albu, Oşvat. Sâmbătă, în cadrul etapei a 4-a CSM Satu Mare va juca pe teren propriu de la ora 13:00, cu CSM Bistriţa. Vor urma apoi două deplasări, pe 17 octombrie la Craiova şi pe 20 octombrie la Minaur Baia Mare.
Florin Pop
Citiţi şi ...:
HCM Făgăraş – CSM Satu Mare 29-24 (11-16)
Handbaliştii sătmăreni au făcut o primă repriză foarte bună în meciul disputat sâmbătă la Făgăra