Guvernul din Filipine şi rebelii separatişti musulmani au încheiat un „acord-cadru” care ar putea pune capăt conflictului început în 1978.
Acordul semnat prevede crearea unei regiuni musulmane semiautonome într-o parte a insulei Mindanao, una dintre cele mai fertile şi bogate în materii prime din arhipelag. Potrivit Agerpres cele peste 3 decenii de violenţă, soldate cu peste 150.000 au plasat-o însă printre cele mai sărace din Filipine.
Preşedintele filipinez, Benigno Aquino, a anunţat că „Acest acord-cadru deschide calea unei păci durabile în Mindanao”, care este baza Frontului Moro de Eliberare Islamică (MILF), menţionând că „MILF nu mai cere un stat separat”. Astfel, guvernul îşi va menţine controlul în domeniile apărării, securităţii, politicii externe şi al politicii monetare. Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie să fie validat de populaţia ţării.
Negocierile cu MILF nu s-au încheiat, însă apropiaţii preşedintelui au afirmat în repetate rânduri că ele urmează să se încheie înainte de sfârşitul mandatului lui Benigno Aquino, la mijlocul lui 2016. Mindanao numără circa 4 milioane de musulmani. MILF, care are circa 12.000 de combatanţi, cerea iniţial un stat musulman independent pe treimea sudică a teritoriului filipinez, ţară în care majoritatea populaţiei este catolică.
Guvernul din Filipine şi rebelii separatişti musulmani au încheiat un „acord-cadru” care ar putea pune capăt conflictului început în 1978.
Acordul semnat prevede crearea unei regiuni musulmane semiautonome într-o parte a insulei Mindanao, una dintre cele mai fertile şi bogate în materii prime din arhipelag. Potrivit Agerpres cele peste 3 decenii de violenţă, soldate cu peste 150.000 au plasat-o însă printre cele mai sărace din Filipine.
Preşedintele filipinez, Benigno Aquino, a anunţat că „Acest acord-cadru deschide calea unei păci durabile în M