Un gest frumos față de o altă persoană nu este întotdeauna răsplătit cu recunoștință din partea celui ajutat. Printr-o astfel de situație a trecut și gorjeanul Cătălin Măruță. Moderatorul a vrut să o ajute pe fiica Andei Călugăreanu, Ioana Tufaru, să se reintegreze în societate. Prin intermediul emisiunii pe care o realizează, târgujianul a reușit să o transforme pe Ioana dintr-o persoană supraponderală, cu grave scăpări în ceea ce privește igiena corporală, într-o persoană de dimensiuni aproape normale, cu un corp mai bine îngrijit decât în faza inițială.
Moderatorul a ajutat-o chiar și financiar pe Ioana Tufaru, pentru ca în final să realizeze că aceasta l-a dus de nas în ultimii doi ani. „Ioana Tufar se pricepe la fraierit oameni. Pe mine m-a păcălit. M-a dus de nas și așa a făcut și cu alți oameni. Mulți oameni au fost impresionați, printre care și eu, de povestea singurei fiice a Andei Călugăreanu și au ajutat-o să se pună pe picioare. A primit sute de milioane de lei de-a lungul anilor, dar a continuat să trăiască în mizerie, să trăiască în datorii, să se plângă și să păcălească alți oameni. Are datorii uriașe, trăiește printre gândaci și și-ar fi transformat casa în cuib de prostituție”, a spus Cătălin Măruță, în emisiunea „Happy Hour” de la Pro Tv.
Un gest frumos față de o altă persoană nu este întotdeauna răsplătit cu recunoștință din partea celui ajutat. Printr-o astfel de situație a trecut și gorjeanul Cătălin Măruță. Moderatorul a vrut să o ajute pe fiica Andei Călugăreanu, Ioana Tufaru, să se reintegreze în societate. Prin intermediul emisiunii pe care o realizează, târgujianul a reușit să o transforme pe Ioana dintr-o persoană supraponderală, cu grave scăpări în ceea ce privește igiena corporală, într-o persoană de dimensiuni aproape normale, cu un corp mai bine îngrijit decât în faza inițială.
Moderatorul a ajutat-o chiar și