Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica din Lipău şi-a sărbătorit ieri hramul

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 7 octombrie 2012 ·

Localitatea Lipău a fost ieri în zi de sărbătoare, peste 1.500 de săteni, fii ai satului şi oaspeţi, participând la slujba hramului bisericii din localitate. Tot cu această ocazie a fost sfinţit şi altarul de vară construit în curtea lăcaşului de cult. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de protopopul ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan, alături de un sobor de nouă preoţi printre care şi preotul paroh, Ioan Iederan. De asemenea, la sărbătoarea celor din Lipău au fost prezenţi şi directorul Casei Judeţene de Pensii, Eugenia Sabou, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene, Angela Câmpean, solista de muzică populară Leontina Dorca, primarii comunelor învecinate, alţi oaspeţi şi invitaţi.

Înainte de liturghia propriu-zisă, protopopul Ioan Socolan a sfinţit şi a binecuvântat lucrările efectuate la noul altar de vară amplasat în curtea bisericii din Lipău, unde, de altfel, s-a şi desfăşurat slujba de duminică. În predica sa de la finalul slujbei, protopopul Ioan Socolan a vorbit despre învierea unui tânăr din cetatea Nain, aceasta fiind şi pericopa evanghelică citită ieri. Apoi i-a felicitat pe locuitorii localităţii Lipău în această zi de sărbătoare spunând că “prima duminică a lunii octombrie este duminica celor din Lipău, când vă primiţi cu drag fiii şi oaspeţii”. De asemenea, l-a felicitat şi pe preotul paroh, Ioan Iederan, pentru ceea ce a reuşit să facă în cei doi ani de când se află în această parohie.

La rândul său, preotul Ioan Iederan a mulţumit protopopului şi preoţilor prezenţi la sărbătoarea locuitorilor satului Lipău, apoi a mulţumit cu căldură şi enoriaşilor din parohia sa cu ajutorul cărora s-a reuşit construirea altarului de vară sfinţit ieri, precum şi tuturor celor care au ajutat la ridicarea acestui edificiu.

Biserica ortodoxă din Lipău are hramul “Arhenghelii Mihail şi Gavriil”, care în mod normal se

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°