Preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, şi-a manifestat speranţa, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, ca până anul viitor formaţiunea sa să fuzioneze cu Partidul Civic Maghiar.
''După alegeri şi anul viitor cândva (prevede o fuziune cu PCM, n.r.). Dacă merge mai repede, până în primăvară, dacă merge mai greu, anul viitor ar trebui să ajungem la un numitor comun (...) Noi credem sincer că există în PCM care îşi doresc fuziunea'', a declarat Toro T. Tibor.
Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi protectorul PPMT, Tokes Laszlo, a declarat, într-o altă conferinţă de presă, susţinută duminică, la Târgu Mureş, că actualul lider al Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, este ''o piedică în calea colaborării dintre PCM cu PPMT'' şi că la congresul civicilor de săptămâna viitoare se va tranşa problema colaborării dintre cele două partide, relatează Agerpres.
''Nu aş vrea să dau sfaturi prin presă membrilor Congresului PCM, este cauza lor internă. Szasz Jeno este o piedică în calea colaborării, întotdeauna a fost şi este o situaţie foarte complicată (...) Încă nu avem poziţia noastră definitivă privind alegerile, deoarece peste o săptămână vor avea congresul (PCM, n.r.), după aceea vom putea sta de vorbă şi să negociem o eventuală conlucrare cu ocazia alegerilor. De altfel suntem în cunoştinţa faptului că membrii PCM sunt în stare să ajungem la o înţelegere cu ocazia alegerilor şi marea parte a conducerii. Numai că Congresul va decide în legătură cu noua conducere a partidului (...) Şi în PCM este o atmosferă de timiditate nu aşa de mare ca la UDMR - aş putea spune că UDMR-iştii sunt intimidaţi, iar la PCM e o timiditate oarecare că şeful lor e la fel de autoritar, cât a fost Bela (Marko, n.r.) - hai să vedem cum vor ieşi la Congres. Dacă intervin