La finalul Seminarului international “Penser l’Europe”, recent incheiat si organizat prin stradaniile entuziaste ale academicienilor Maya Simionescu si Eugen Simion, una dintre intrebari, “Ce inseamna sa fii un bun european?”, m-a urmarit si ma urmareste. Pentru ca europenismul devine tot mai mult un concept difuz, in care ne este greu sa masuram valorile intr-un areal geografic in care saracia Estului se intalneste cu spiritul pragmatic al Vestului, in care islamismul are o tendinta hegemonica si minoritatile etnice, intelectuale si sexuale sunt tot atatea forte de reactie asupra unui construct imaginar cum este “bunul european”. Asemeni unui virus informatic care isi indeplineste menirea dupa ce si-a executat programul, spiritul european si-a facut datoria lasand in urma o mostenire morala, culturala si spirituala ce se poate vedea pretutindeni in “satul global”.

In aceasta mostenire, drepturile omului si programul iluminist isi cer partea leului. Acest spirit european poate parea pentru multi o frana in calea transformarilor globale. Fantasmele identitare ale Europei nu fac casa buna cu fenomenul migratiei si al globalizarii! In timp ce Vestul pragmatic i-a tinut departe pe muncitorii crestini din Est, pentru rentabilitate si profit a incurajat mana de lucru cu valul islamic pe fata. In timp ce habar n-avem despre operele scriitorilor in viata din Uniunea Europeana, ne gandim doar la faptul ca putem avea o constiinta europeana numai prin relatie si prin acceptarea lui Celalalt. “Suntem europeni pentru ca Europa ne preocupa!” – spunea la amintitul seminar Monseniorul Ioan Robu, punctand intr-un mod paradoxal sensul unei imposibile definitii date unui “bun european”. Daca la concept avem probleme, putem da o mana de ajutor europenitatii noastre prin respectarea diversitatii culturale si spirituale, printr-o “toleranta activa” (dupa expresia complexa data d