Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Franţei în România: Problema romilor trebuie mutată de pe agenda bilaterlaă pe agenda europeană

Publicat in Antena 3, duminică 7 octombrie 2012 ·

Problema comunităţilor de romi trebuie mutată "de pe agenda bilaterală pe agenda europeană", soluţia acordării ajutoarelor pentru repatriere având mai curând un efect final invers, spune ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, într-un interviu acordat, sâmbătă postului RFI.

"Cred că înainte de orice trebuie să mutăm acest subiect de pe agenda bilaterală pe agenda europeană. Repet ce a spus premierul francez: România nu trebuie să se eschiveze, să evite acest subiect. Subiectul e complex, trebuie tratat cu multă atenţie şi va lua mult timp (...) Toate persoanele cu care s-a întâlnit aici ministrul francez de interne i-au spus că acest ajutor de 300 de euro pentru repatrierea romilor are efecte extrem de perverse. E mai curând o incitare la a pleca din nou în Franţa, ceea ce nu ajută la rezolvarea problemei romilor între Franţa şi Romania", a spus seful misiunii diplomatice franceze.

Referindu-se la un cadru mai larg, cel al relaţiilor bilaterale, ambasadorul Gustin a susţinut că parteneriatul strategic româno-francez este un document "foarte dens", care trebuie "curăţat puţin", procedura care se va face cu acordul României şi care va trebui să cuprindă şi "clauze de revizuire".

"E un document care are mai mult de patru ani, care e foarte dens. Am propus partenerilor români - şi ei au acceptat - să îl curăţăm puţin. Trebuie păstrată filozofia parteneriatului, dar el trebuie periat şi trebuie să ne fixăm obiective foarte clare ca mijloace şi ca timp. E ceea ce facem acum cu partenerii români. În final, documentul nu trebuie să depăşească două pagini, faţă de cele 18 sau 20 care există în prezent. Trebuie să existe şi clauze de revizuire pentru a ne asigura că lucrurile au fost bine făcute", a comentat ambasadorul.

Domeniul prioritar ale parteneriatului revizuit va fi dezvoltarea economică, unde există "sectoare

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°