În ultimii şase ani, statul a cheltuit peste 207 de miliarde de lei, echivalentul a 34,1% din PIB-ul de anul acesta, pentru investiţii. Banii au ajuns la bugetele locale, la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) şi la companiile finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat.
La sfârşitul anului trecut, însă, România avea în continuare 15 kilometri de drumuri naţional de pământ, cu doi mai puţini decât în anii anteriori, mai mult de jumătate din populaţie nu era conectată la reţeaua de canalizare, iar reţeaua totală de drumuri publice era cu doar 5.000 de kilometrimai lungă faţă de anul 2000, potrivit datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică (INS).
În perioada 2006-2011, administraţiile locale au primit de la bugetul de stat peste 55,7 miliarde de lei, echivalentul a 12,5 miliarde de euro, bani destinaţi finanţării unor investiţii în infrastructură, sănătate sau educaţie, proiecte care să aducă plus valoare economiei de la nivel judeţean.
Edilii locali susţin că de vină pentru lipsa de rezultate sunt priorităţile predecesorilor, care au investit unde nu trebuia. Totodată, ei acuză şi conflictele politice „de la centru”, care au făcut ca anumite judeţe să fie defavorizate. Pe de altă parte, analiştii avertizează că sumele investite nu se văd în economie, pentru că banii destinaţi modernizării "s-au pierdut" pe drum.
Click pe imagine pentru a mări
Sursă: Bugete de stat
„Din banii alocaţi bugetelor locale de la bugetul de stat, cred că mai mult s-a furat decât s-a investit, iar aceasta este şi explicaţia lipsei de efecte în economie a acestor investiţii”, a declarat pentru gânduleconomistul Ilie Şerbănescu. În opinia sa, în calea dezvoltării durabile au stat şi deciziile neinspirate ale aleşilor locali.
„Mie mi se pare că, pentru România, drumurile naţionale sunt priorit