Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rebelii sirieni: "Vestul ne-a ABANDONAT”

Publicat in Adevarul, duminică 7 octombrie 2012 ·

Comandantul mişcării antiguvernamentale, Majed-al-Muhammad, loveşte biroul, aproape ţipând : "Americanii nu au sateliţi? Nu văd ce se petrece?", scrie The New York Times, într-un reportaj la faţa locului menit să relateze situaţia de la momentul actual din Siria.

Muhammad este, potrivit The New York Times, un medic pensionat care, în trecut, atinsese chiar gradul de sergent major în armata împotriva căreia luptă acum. Susţine că nu a fost niciodată membru al vreunui partid, nici al vreunei grupări teroriste.

Cu toate acestea,a avertizat Vestul: sirienii au devenit extremişti din cauza unui amestec între conflict şi credinţa lor că au fost abandonaţi de lumea care priveşte situaţia lor ca pe un spectacol.

"Dacă Vestul continuă să întoarcă spatele suferinţei Siriei", spune el, "sirienii îşi vor întoarce, la rândul lor, spatele, iar asta ar putea pune în pericol interesele occidentale şi siguranţa la intersecţia cu Orientul Mijlociu".

În Turcia, în lumina recentelor evenimente, creşte, de asemenea, sentimentul de frustrare împărtăşit de rebelii sirieni, scrie The NY Times,.

"Suntem într-o situaţie extrem de critică", a scris Melih Asik, în ziarul turc Milliyet. "Nu înfruntăm doar Siria, ci şi Iran, Irak, Rusia şi China, de asemenea, care se află în spate. În schimb, în spatele nostru, noi avem doar promisiunile sfidătoare şi goale ale Statelor Unite.".

În nordul Siriei, relatează publicaţia americană, în zonele în care rebelii au reuşit să scape de sub controlul guvernamental, astfel de sentimente au devenit elemente de rutină ale discursului public.

"Statele Unite şi comunitatea internaţională fac o mare greşeală", spune Ghassan Abdul Wahib, în vârstă de 43 de ani, şofer de camion şi acum lider în Kafr Takharim, un sat de prin nord. "Prin faptul că lasă războiul să dureze, împing Siria spre extremism, iar din cauza asta vor sufe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 46 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 47 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°